Unghiile au nevoie de o ingrijire constanta daca vrei sa nu-ti fie jena sa le afisezi. De aceea, trebuie sa le acorzi regulat atentia de care au nevoie. Iata cateva reguli esentiale pentru a-ti proteja unghiile si pentru a avea o manichiura de nota 10.
Inainte de folosirea pilei, asigura-te ca unghiile sunt perfect uscate. Este recomandat sa utilizezi pila intotdeauna in aceeasi directie. De asemenea, este de preferat sa eviti pilele din metal in favoarea celor din hartie, altfel unghiile tale vor deveni fragile si, in timp, se vor rupe. Daca obisnuiesti sa-ti aplici oja, trebuie sa respecti anumite reguli pentru a mentine stralucirea unghiilor o perioada mai indelungata. Utilizarea unei baze trebuie sa-ti intre in reflex. Acest lucru va amortiza efectul pigmentilor din oja colorata asupra unghiei. Pentru ca unghiile tale sa fie frumoase si, implicit, sanatoase trebuie sa le hidratezi cu produse speciale. In ceea ce priveste cuticulele, este bine sa renunti la obiceiul de a le taia, pentru ca asta nu va face decat sa le ingroase si mai mult. Cel mai bine este sa le impingi cu un betisor de bambus din cand in cand. Ai unghiile moi? Trebuie sa stii ca nu este intotdeauna consecinta unei lipse de vitamine. Poate fi vorba despre un fenomen genetic si nu exista un remediu spectaculos pentru a le conferi rezistenta. Totusi, poti sa le ameliorezi aspectul luand vitamine si alte produse cu rol de intarire a unghiilor.