Cum s-au cunoscut, de fapt, Andreea Bălan și Victor Cornea. Rolul important pe care l-a avut Dan Capatos
Andreea Bălan și Victor Cornea formează un cuplu de câteva luni și nu se sfiesc să le arate prietenilor virtuali unde merg împreună și ce activități întreprind. De altfel, cântăreața a mărturisit, în cadrul unei emisiuni TV, cum s-a cunoscut, de fapt, cu iubitul ei. Dan Capatos a avut un rol important! Detaliile se regăsesc mai jos, în articol.
Andreea Bălan și Victor Cornea formează un cuplu care nu se ascunde de ochii curioșilor. Cântăreața în vârstă de 39 de ani și tenismenul român au trecut chiar la un nivel superior. Artista l-a prezentat celor două fiice ale sale! De-a lungul timpului, mai multe persoane s-au întrebat cum s-au cunoscut, de fapt, cei doi. Iar cântăreața nu a ezitat și a mărturisit chiar în emisiunea XNS.
Cântăreața a povestit, printre altele, că, de fapt, Dan Capatos ar fi avut un rol important. Atunci când a fost prezentă în emisiune, artista a vorbit despre spiritualitate. Apoi, a încărcat pe internet un videoclip cu partea respectivă discutată în cadrul emisiunii, devenind virală. Unul dintre bărbații care i-au transmis mesaje a fost chiar Victor Cornea, tenismenul în vârstă de 29 de ani. Primul aspect pe care l-au avut în comun a fost chiar spiritualitatea, sportivul fiind și el atras de această zonă.
Andreea Bălan a dezvăluit cum s-a cunoscut cu Victor Cornea
Deși nu obișnuiește să răspundă la mesaje pe rețelele de socializare, Andreea Bălan i-a replicat lui Victor Cornea. Iar, de atunci, au început să vorbească. Așa au reușit să se cunoască și, în cele din urmă, să se hotărască să meargă pe un drum comun.
„Am fost la tine în emisiune și am vorbit despre spiritualitate. Atunci când s-a făcut liniște și am putut să vorbesc așa vreo 2 minute despre spiritualitate și voi m-ați ascultat. Eu am decupat acel filmuleț, l-am pus pe Instagram și s-a viralizat, a făcut 1.5 milioane (n.r. de vizionări). El fiind pe spiritualitate și trezit spiritual, a ajuns acest filmuleț la el în feed-ul de Instagram că el nu mă urmărea. Pur și simplu mi-a lăsat un mesaj «Felicitări, Andreea, ești genială».
Eu de obicei nu răspund la mesajele bărbaților care îmi scriu «Ce frumoasă sunt», că nu mă interesează. Când mi se scrie să mă cucerească, nu mă interesează, nu răspund. Nu consider că trebuie să mă agăți pe Instagram, nu e un loc de agățat. Acestui mesaj i-am răspuns, tocmai pentru că avea legătură cu spiritualitatea și, de acolo, am început să vorbim”, a povestit Andreea Bălan la Xtra Night Show.
De altfel, Andreea Bălan consideră că ea și Victor Cornea au o „conexiune divină”. De aceea, au decis că este cazul să facă publică relația pe care o au.
„Cum a spus și el, în singurul interviu pe care l-a dat, împreună credem că avem o conexiune divină, că e dincolo de această lume și ne iubim foarte, foarte mult. De aceea am făcut și relația publică. Dacă nu aveam încredere și nu ne iubeam poate nu… Am avut încredere și știu că el este sufletul pe care eu îl căutam în meditațiile mele”, a mai spus artista.
Sursă foto: social media