Adda şi Cătălin Rizea formează unul dintre cele mai apreciate cupluri din showbiz. Cei doi au intrat în atenţia publicului după participarea la „Asia Express”. Deşi comportamentul artistei a fost aspru criticat la acea vreme, cuplul a demonstrat că este unit, iar dragostea lor este mult mai puternică decât şi-ar fi imaginat unele persoane.
Adda a povestit cum l-a cunoscut pe Cătălin Rizea, cel care i-a devenit partener de viață. Artista, în vârstă de 29 de ani, a dat detalii despre începutul poveștii ei de dragoste într-o postare pe care a făcut-o pe reţelele de socializare.
Totul a început în vara anului 2014 după un concert.
”Iulie 2014. Cum sa il descriu? Cum sa ma descriu cand sunt cu el? L-am cunoscut la sfarsitul lui iulie. Eram semi beata, dupa un concert la Loft. Intrat pe ultima suta de metri. Am plecat la mare cu doua prietene. Ne-am gasit cazare tocmai in Eforie. O camera care arata a baie, cu trei paturi de o persoana. Cu doar f….. 400 de lei. Dupa ce am comandat de la wanna be restaurantul de vis a vis, pui, care era de fapt peste, ca a gresit ospatarul, mi-am dat seama ca nu mai ajung la concert. Monica Munteanu ma suna ca trebuia sa incep in 30 de minute. Asa ca am plecat cu fetele, pe o aglomeratie infernala”, a povestit artista.
VEZI ŞI: ADDA, PLANURI MARI DE VIITOR! ARTISTA ÎȘI DOREȘTE SĂ DEVINĂ MĂMICĂ PENTRU A DOUA OARĂ „MĂ VĂD ÎN…”
Adda a dat detalii amănunţite despre prima întâlnire cu tatăl copilului său.
”Pe vremea aia nu stiam sa merg pe tocuri. Mi-am luat tenisi in picioare si tocurile in mana, ca sa ma schimb acolo. Cand ne-am dat seama ca mai sunt 10 minute si incepe cantarea, am iesit din masina. Stiti cadrele alea din filme? Cand se opreste lumea in loc si actrita alearga in slow motion? Nah, degeaba le stiti, ca nu a fost asa. Lumea nu s-a oprit. Pe o muzica ambientala de claxoane, am inceput sa fug ca la maraton pe trotuar, cu falcile pe fast forward, apoi direct pe plaja, pana la Loft. Cand am ajuns, gafaiam. Aveam rimelul la buric si rujul intins pe fata, de zici ca m-a sarutat pasional un camion. Am intrat in baie sa ma retusez. Ce sa mai retusez? Imi trebuia operatie estetica. Mi-am luat tocurile si cand am iesit pe terasa, mi-am dat seama ca scena era o masa. Doua picioare pe ciment si doua infipte in nisip. Ok, mi-am luat tenisii din nou in picioare. Riscam sa “iti arat ca poc” cu mutra in sampaniile milionarilor, daca ramaneam printesa”, a mărturisit cântăreața.
CITEŞTE ŞI: CUM ARĂTA ADDA ÎN COPILĂRIE. FOTOGRAFIA DE COLECȚIE POSTATĂ DE ARTISTĂ
”Am cantat. Am mai stat putin. Nu cunosteam pe nimeni. Pe bune? In urma cu cateva luni mancam pufuleti si covrigi de la metrou. Nu aveam eu fata de Loft. Nu ma simteam in largul meu, pentru ca nu era lumea mea. Asa ca, am plecat cu fetele la o terasa draguta, pe malul marii. Am mancat o salata si am baut putin vin. Apoi au aparut patru crai de la rasarit. Unul dintre ei era indragostit de prietena mea, Ana, si i-a carat pe ceilalati trei dupa el. Eu, semi ametita, pe caterinca, l-am vazut pe unul dintre crai ca se holba la moaca mea sarutata pasional de camion. Da’, stati linistiti ca freza lui era in perfecta armonie cu mecla mea. Avea creasta. Stiti aripioara rechinului, ce se vede la suprafata. Aia scary, de care fug toti? Asa era. Mi-a spus ca il cheama Catalin”, a încheiat Adda.
Sursă foto: Instagram