Cum s-a schimbat relația lui Victor Slav cu Selina după ce au fost eliminați de la Asia Express 2024: ”Lucruri extrem de grele”
Victor Slav și Selina au făcut parte din suita curajoșilor care au acceptat provocarea Asia Express în acest an. Cei doi au pornit în marea aventură fără să știe la ce să se aștepte și chiar dacă nu au ajuns în finala jocului spun că experiența a însemnat mult pentru ei, dar le-a și schimbat relația. Cum se înțeleg cei doi acum?
Victor Slav și Selina au dat tot ce au avut mai bun la Asia Express, dar drumul lor s-a oprit în ediția din data de 2 octombrie. Atunci, cei doi au fost eliminați și au plecat acasă, lăsând în urmă toată munca lor de pe traseu. Acum, aceștia au privit în urmă și au vorbit despre felul în care emisiunea de la Antena 1 le-a schimbat relația.
(CITEȘTE ȘI: REGULA STRICTĂ PE CARE VICTOR SLAV I-A IMPUS-O FIICEI SALE. CE NU ARE VOIE SĂ FACĂ SOFIA ATUNCI CÂND STĂ CU TATĂL EI)
Cum a schimbat Asia Experss cuplul format din Victor Slav și Selina
Victor Slav și Selina au format una dintre perechile de la Asia Express. Cei doi au trăit din plin experiența și au dat tot ce au avut mai bun în cadrul competiției. Însă, au existat momente în care au și clacat, iar pentru Selina unul dintre aceste episoade a fost când chiar de ziua ei nu a reușit să găsească cazare vreme de mai bine de trei ore.
Însă, chiar dacă a fost o experiență grea, se pare că Asia Express i-a ajutat pe cei doi și le-a sudat mult mai bine relația. După întreaga aventură pe care au trăit-o împreună aceștia sunt mult mai uniți și mult mai atenți unul la altul.
„Relația noastră clar a evoluat foarte tare. Ne-a unit mult mai mult. A fost o experiență pozitivă, magnifică, din toate punctele de vedere (…) Pentru mine personal, s-a întâmplat în seara în care ne căutam cazare și era fix de ziua mea de naștere. Cred că am umblat două ore și jumătate, trei, și atunci am spus că o să cedez. M-a cuprins dorul de casă, oboseala și-a spus cuvântul, bineînțeles, din toate punctele de vedere și atunci a fost momentul în care eu am cedat pentru cinci minute”, a spus Selina, la Xtra Night Show.
De asemenea, Victor Slav susține la rândul lui spusele partenerei sale și a declarat că întreaga experiență i-a ajutat să evolueze atât la nivel personal, cât și la nivel de cuplu. Așadar, având în vedere că Asia Express le-a adus numai lucruri bune, aceștia ar mai repeta experiența.
„Sunt întru totul de acord cu ce a spus. Acele lucruri extrem de grele, dar în același timp frumoase prin care am trecut, ne-au sudat mult mai bine”, a completat Victor Slav.