O crimă îngrozitoare a avut loc, zilele trecute, în Teleorman. Un tânăr de 24 de ani și-a ucis prietenul, în vârstă de 18 ani, și pe iubita acestuia, de 16 ani, totul dintr-o răzbunare. Tânăra ucisă ar fi fost însărcinată. Cadavrele celor doi tineri au fost ascunse de către individ, într-o casă părăsită, iar acum, criminalul se află în arestul poliției pentru următoarele 30 de zile.
Dubla crimă din Teleorman a șocat întreaga țară. Evelin, un tânăr în vârstă de 24 de ani, i-a ucis cu sânge rece pe cei pe care îi considera prietenii săi. Totul s-a întâmplat luni seara, pe data de 24 octombrie, când Evelin a mers în Turnu Măgurele, acolo unde s-a întâlnit cu David, un prieten apropiat, dar și cu iubita acestuia, Cosmina. În timp ce-și povesteau vrute și nevrute, după câteva pahare de băutură, spiritele s-au încins, iar tânărul a devenit într-o clipă, călăul celor doi.
Între Evelin și David exista un conflict, de mai multă vreme. Mai exact, în primăvara acestui an, cei doi au furat niște găini. Polițiștii i-au prins și i-a dus la audieri. În acel moment, David a aruncat toată vina asupra prietenului său, Evelin. Orbit de răzbunare, după câteva pahare de băutură, ucigașul a căutat să-și potolească setea de a-și face „dreptate”. Așa a și făcut. A luat cuțitul și i-a înjunghiat pe David și pe Cosmina, însărcinată în cinci luni. Imediat după crima odioasă, tânărul a luat cadavrele celor doi și le-a băgat în portbagajul mașinii, unde le-a dus și le-a ascuns într-o casă părăsită, la o distanță de 50 de km de locuința acestuia. După ce s-a asigurat că a scăpat de cadavre, s-a dus într-o pădure din apropierea casei, unde a ascuns cuțitul, au dezvăluit anchetatorii, după ce l-au audiat pe tânăr.
Apoi, criminalul s-a întors acasă, la Drăgănești de Vede ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
(CITEȘTE ȘI: Destin tragic pentru Alexandru, un tânăr de 25 de ani din Pașcani. A murit ucis în bătaie în Olanda)
Toți cei care îl cunosc pe criminal sunt șocați de cele întâmplate, mai ales că îl descriau ca fiind un tânăr liniștit, care își vedea de treaba lui.
„Băiat cuminte, îşi vedea de treaba lui. Era la locul lui. Nu era agresiv, nu era d-ăsta să umble, să facă prostii”, a spus un vecin, pentru observatornews.
Bunica acestuia a declarat că l-a văzut în dimineața următoare plin de sânge pe mâini, iar când l-a întrebat ce s-a întâmplat, acesta a spus că s-a tăiat cu flexul.
„La 6.20 l-am văzut că scotea nişte apă, se spăla. Era tăiat rău aici. S-a ţinut cu sângele târâş din mână. Dacă vedeţi ce are la mână…Cred că le-a tras lor cuţitul din mână, că el n-avea obiceiul ăsta. Era o duşmănie între ei. În dormitor a luat un fular, s-a legat aşa şi nu a mai curs sânge”, a spus aceasta, pentru sursa menționată.
Tânărul se află în arest pentru o perioadă de 30 de zile.