Cum s-a folosit agresorul lui Laurette de Gigi Becali ca să-și ademenească victimele

Publicat: 21/03/2021 | 23:50

Laurette a trecut prin clipe teribile în urmă cu aproape două săptămâni, într-o cameră de hotel din Centrul Vechi al Capitalei. Un bărbat pe care-l cunoștea de câteva luni a agresat-o și doar intervenția oamenilor legii a scăpat-o din ghearele lui. CANCAN.RO a redat la acea dată incredibilele evenimente în care artista a fost implicată, iar acum vă prezintă noi detalii. Este vorba despre mărturia unei alte femei, care l-a „citit” pe Marian Tătic și care chiar a încercat să-l trimită după gratii.

Povestea este halucinantă. Marian Tătic, cel care avea să intre în atenția organelor de poliție abia acum, odată cu halucinantul episod din 9 martie, avea să testeze terenul, un teren ”minat” cu femei frumoase și dornice de viața de noapte. Cluburile l-au atras ca un magnet, pentru că acolo găsise pradă din belșug. A apărut în peisaj în BOA, unde, de regulă, se strânge ”crema” Bucureștiului. ”Stătea la bar și urmărea oamenii cu bani. Le analiza comportamentul, ce femei sunt la masă, cine e cu cine”, sunt primele cuvinte ale tinerei care a fost la un pas să aibă soarta lui Laurette. I s-a părut ciudat. Normal, să vezi un bărbat care te țintește din priviri, care este „focusat” asupra mesei la care tu și prietenele tale sorbiți liniștite dintr-un cocktail! (CITEȘTE ȘI: AGRESORUL LUI LAURETTE, ACUZAT CĂ ȘI-A TERORIZAT FOSTA IUBITĂ)

Laurette a fost agresată într-o cameră de hotel din Centrul Vechi de Marian Tătic

”Ataca” mesele unde erau numai fete

Refuza, însă, să ridice privirea atunci când masa era plină de bărbați. Pradă grea și greu de ademenit. ”Mie mi s-a părut ciudat că atunci când eram cu bărbați la masă nu se vedea prin preajmă, când la masă eram numai fete, venea, analiza, se uita la genți”, spune tânăra. S-a întrebat, firesc, cine e? Ce vrea omul? Pentru că, la început, nu părea chiar un ciudat. Dar a fost precaută, i-a anunțat pe bodyguarzii clubului. ”Omul e pe furat 100 %”, a intuit ea. Avea să afle, mai târziu, că victime i-au căzut două prietene ale ei, care s-au trezit că le lipsesc gențile. Pe atunci ar fi fost doar hoț, nu și cu apucături violente. ”Mi-am zis atunci că avem un hoț. Îl tot arătam cu degetul bodyguarzilor de la BOA, că e hoț și, când mă vedea că arăt, fugea”, continuă femeia care-l dibuise de pe atunci.

Marian Tătic, agresorul lui Laurette, avea să învețe ”meserie” din mers. A început să preia stilul de viață al celor pe care îi analiza, se dădea uneori drept om din fotbal. Negoiță, fost acționar al lui Dinamo, spre exemplu. Iar prin oraș spune ba că era italian, ba arab. Nu lăsa niciodată buletinul lui, pentru a nu fi descoperit. Era vigilent, dar tânăra nu s-a lăsat păcălită și a continuat să-l studieze. A descoperit că avea un prieten care avea cam aceeași ”meserie”, de recrutare a femeilor și de alte combinații dubioase. (NU RATA: CINE ESTE ȘI CUM ARATĂ AGRESORUL LUI LAURETTE)

Marian Tătic a agresat-o pe Laurette, dar nu e singura vedetă care a avut de suferit din cauza lui

I-a dat cu poșeta în cap, chiar la secția de Poliție

Poliția a fost apoi gândul prim al tinerei. A apelat la oamenii legii. ”Am vorbit cu cineva din poliție, i-am dat toate detaliile despre el, i-am spus că e un om periculos”, povestește femeia care a amintit că imediat că i s-au cerut dovezi în acest sens. Și aproape că totul s-a potrivit. La scurt timp, l-a văzut într-un mall. Poliția era la ieșire, așa că s-a dus țintă. ”Le-am spus că individul trebuie prins, să fie identificat. Am alergat după el, l-am prins, a fost dus la poliție, la secție, eu l-am văzut cu ochii mei cu cătușele la mâni”, a mai povestit ea. (AFLĂ AICI: CUM A FOST „MOMITĂ” LAURETTE LA HOTEL + CÂȚI BANI ERAU, DE FAPT, ÎN CELEBRA BORSETĂ)

Laurette a făcut publice mai multe fotografii cu Marian Tătic după ce CANCAN.RO a dezvăluit identitatea agresorului

Agresivitate ieșită din comun ar fi dovedit bărbatul la secția de Poliție. Enervată peste măsură, tânăra care l-a reclamat avea chiar să-i dea cu poșeta în cap, în timpul interogatoriului. Asta pentru că a negat totul. ”El e psihopat. Evită zona Nordului, îl găsești doar în cluburi, în Centrul Vechi, pe Decebal. Adevărul e că el le ademenea pe fetele pe care le vedea prin cluburi, pe la mese, făcea rost de numărul lor și le scria că e prieten cu Becali sau alte nume grele, iar ele se duceau cu el. Știu eu cinci povești din oraș, cu toate am vorbit. Ele îl credeau, se duceau, le …. și le fura din geantă, bani, telefon… Ele nu mergeau apoi la poliție, normal, dar uite că a devenit și violent”, a mai povestit tânăra care a dorit să-și păstreze anonimatul.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult