Cum reușește Otilia Bilionera să se mențină în formă! Cântăreața are un ritual stric de la care nu se abate
Deși pe muți i-ar putea lua prin surprindere, Otilia Bilionera a ajuns la vârsta de 30 ani. Chiar dacă anii au trecut, artista este într-o formă de zile mari și mulți nu i-ar da mai mult de 18 ani. Pentru a se menține, cântăreața face sacrificii și are câteva principii pe care nu le încalcă niciodată.
Otilia este adesea complimentată pentru felul în care arată iar acest lucru o bucură. Însă artista recunoaște că rezultatele obținute nu au venit de la sine și a fost nevoie de puțin efort. Pentru a se mențină tânără și a avea o piele impecabilă, cântăreața a renunțat la toate viciile pe care le avea. Aceasta se ghidează după un principiu simplu: orice dăunează pielii și aspectului în general este eliminat.
Pentru a se asigura că o să fie într-o formă de excepție mult timp, aceasta a renunțat la țigări, la alcool, la nopțile pierdute și tot ce îi făcea rău. Pe lângă asta este atentă și își asigură necesarul de vitamine și apelează adesea la tratamente faciale.
„Faptul că arăt mult mai tânără decât sunt, asta mi se tot spune. Sincer, nu a venit așa dintr-odată. Pur și simplu mi-am schimbat stilul de viață. Vrei să îți spun cum am renunțat la țigară? M-am uitat pe internet și am văzut că țigara îmbătrânește tenul. Pac, am eliminat-o de pe listă. Nopțile pierdute, alcoolul, blabla.
Am un ritual de îngrijire al tenului strict. Fac cred că anual câte două mezoterapii, pilinguri, blabla. Iau suplimente de vitamina C, A, E și colagen. Mănânc sănătos, încerc să mănânc multe fructe. Desigur, mai beau și o supă de oase. Eu sunt și foarte copilăroasă de fel și din cauza asta eman starea”, a declarat Otilia Bilionera, potrivit WOWbiz.ro.
(CITEȘTE ȘI: OTILIA BILIONERA A VORBIT DESPRE NOUA SA RELAȚIE: „DUPĂ DOUĂ ZILE, ȘI-A TATUAT NUMELE MEU PE MÂNĂ ȘI…”)
Otilia, pregătiri de nuntă
Recent, Otilia a făcut câteva declarații despre viața privată și a mărturisit că este într-o relație. Iubitul artistei este turc și se pare că în curând va avea loc nunta. Relația merge cât se poate de bine și partenerul își dorește să oficializeze legătura. Chiar dacă totul este roz, Otilia și-ar dori să mai copilărească, iar nunta o sperie.
„Am vrut să țin secret, să uimesc pe toată lumea. S-a întâmplat totul foarte repede și sunt și eu luată așa prin surprindere, nu știu ce se întâmplă. Într-adevăr se vorbește despre nuntă, nu îmi vine să cred că se întâmplă.
Deocamdată sunt într-o relație, dar se vorbește că s-ar putea să mă mărit. Când aud de măritiș, încep să… Îmi place să fiu cu cineva ca și cum aș fi măritată, dar totuși să nu fiu legată de tot. Mă sperie, ce-i drept, nu-mi place. Nu-mi plac nici nunțile, dar va trebui să le fac într-o zi. Cred că e timpul. Dacă va fi să fac nunta, va trebui să împac pe toată lumea. O să fac o nuntă mixtă: jumătate turcească, jumătate moldovenească și toată lumea este fericită.”, a mai spus Otilia.