Trupa A.S.I.A se reunește, iar fanii au fost foarte fericiți când au aflat acest lucru. Deși trebuia să fie un moment de bucurie pentru toată lumea, se pare că între fostele membre a izbucnit un scandal. Irina, fondatoarea trupei, a făcut o serie de declarații neașteptate care au pus pe jar opinia publică. Sorana și Ianna au răspuns recent acuzațiilor.
Membrele formației A.S.I.A au decis să revină în fața publicului, astfel au organizat un eveniment pentru luna martie. Biletele au fost deja puse în vânzare, însă, fosta membră a trupei, Irina, nu a fost invitată. Bruneta a transmis în mediul online un mesaj ironic în care le-a anunțat pe fostele sale colege că și-a cumpărat bilet singură și va fi alături de ele.
Sorana a dorit să lămurească această situație și a explicat faptul că Irina a decis să părăsească grupul, cu mult înainte ca acesta să se destrame. Din acest motiv, participarea Irinei la reuniune nici nu a fost adusă în discuție.
„Este vorba despre reuniunea trupei A.S.I.A., nu despre un singur concept, iar Ianna este I-ul din trupa ASIA, ea a cântat alături de trupă în ultimii trei ani. A lansat albume, a avut foarte multe concerte și turnee alături de A.S.I.A. Ianna este Asia! Irina nu a fost invitată pentru că nici celeleate foste membre ale trupei nu au fost invitate. Aceasta este formula în parte fondatoare, cu mine, Anca, Anemona, dar și Ianna, bineînțeles, care a fost, este și va rămâne A.S.I.A.
Trupa s-a reunit după 20 de ani, de dată această datorită Iannei. I-ul din trupa există, noi nu ne refacem trupa cu 8 membre. Nu toate celeleate foste colege s-au reintegrat în această poveste pe care o refacem noi acum. Irina a ales să plece din trupa înainte cu mulți ani ca trupa să fie desființată și a fost înlocuită de Ianna. Nici măcar nu a fost această idee: dacă se dorește sau nu prezența ei. Nu există această variantă.”, a declarat Sorana pentru Antena Stars.
Ianna a făcut, la rândul ei, câteva declarații și a explicat cum au stat, de fapt lucrurile, dar și cine a venit cu inițiativa reuniunii.
„Noi o să facem miercuri sau joi, o să anunțe impresarul…. Facem o conferință și atunci o să lămurim toate aceste lucruri. Nu este vorba că nu este dorită. Doamne ferește! Practic, trupa s-a reunit la spectacolul meu de la Sala Palatului și a avut atât de mare succes reuniunea încât am decis să rămânem așa.”, a declarat Ianna.