Cum poţi beneficia de pensie anticipată sau anticipată parţial? Actelele necesare şi regulile de depunere ale dosarului

Publicat: 16/04/2023 | 14:53

În România, persoanele care au fost angajate și au îndeplinit stagiului de cotizare în câmpul muncii au dreptul la pensie. Aceasta poate fi de trei tipuri: pentru limită de vârstă, pensie anticipată și pensie anticipată parțial. Persoanele care vor să beneficieze de pensia anticipată trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de Legea nr. 263/2010. Iată ce presupune mai exact.

Potrivit legii, pentru obținerea pensiei pentru limita de vârstă, stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați, iar stagiul complet este de 35 de ani.

La stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea pensiei anticipate nu se au in vedere următoarele perioade asimilate: 

– perioada în care asiguratul a beneficiat de pensie de invaliditate;

-cursurile de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora cu diplomă;

– serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, precum şi perioada de concentrare, mobilizare sau prizonierat.

CITEŞTE ŞI: CE PENSIE VA AVEA UN ROMÂN CU UN SALARIU DE 7.000 LEI, CARE A COTIZAT 35 DE ANI LA BUGETUL DE PENSII? SUMA ESTE INCREDIBILĂ

Există două situații în care o persoană poate solicita pensionarea anticipată: 

-dacă a depășit stagiul de cotizare cu cel puțin 8 ani

-cu 5 ani înainte de a atinge vârsta standard de pensionare

Cuantumul pensiei anticipate se stabileşte în aceleaşi condiţii cu cel al pensiei pentru limita de vârstă şi nu este supus penalizării.

Acte necesare pentru înscrierea la pensia anticipată:

  • cererea tip;
  • carnetul de muncă (original și copie);
  • carnetul de asigurări sociale pentru agricultori (original şi copie);
  • alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată;
  • actele de stare civilă ale solicitantului: BI/CI, certificat de naştere şi de căsătorie (original şi copie);
  • livretul militar (original şi copie);
  • diploma de absolvire a învăţământului universitar (original şi copie) şi adeverinţa din care să rezulte durata normală, perioada studiilor şi faptul că acestea au fost urmate la zi;
  • adeverinţa privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă (original);
  • adeverinţa privind condiţiile de muncă deosebite, speciale şi/sau alte condiţii (original);
  • procura specială, pentru mandatar (original şi copie);
  • dovada încetării calităţii de asigurat, pentru persoanele care, la data solicitării pensiei anticipate /anticipate parţiale, nu mai au calitatea de asigurat (original);
  • adeverinţă care să ateste perioadele de activitate realizate după data de 1 ianuarie 2011 (original);

 

Hermina Hagianu
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune ... citește mai mult