Cum obține fosta iubită a ”deputatului Playboy” totul de la bărbați?! ”Automat vei primi, dar trebuie să știi…”

Publicat: 03/09/2024 | 14:05
Cristina Belciu este una dintre cele mai apreciate prezențe feminine din showbiz. După ce a apărut la brațul Deputatului Playboy, Cristian Boureanu, toți ochii au fost ațintiți asupra ei. Focoasa șatenă nu și-a mai găsit de atunci pe nimeni cu care să se afișeze, iar principalul ei focus a fost cariera de actriță. Și bine a făcut, spune ea, căci calitățile de actriță pe care și le-a dezvoltat constant i-au adus beneficii și în relațiile amoroase. Cum își folosește Cristina Belciu atuurile de actriță pentru a obține orice de la bărbatul de lângă, dar și ce pont-uri are pentru fetele din noua generație, ne spune chiar ea într-un interviu exclusiv CANCAN.RO
La cei 26 de ani ai săi, Cristina Belciu poate spune că știe foarte bine ce vrea de la viață. Probabil că și relația cu un bărbat mai în vârstă cu 26 de ani decât ea a maturizat-o și, totodată, i-a deschis noi orizonturi, așa cum chiar ea a declarat. Actrița este singură de o perioadă și, cel puțin pentru moment, nu a mai dorit să intre într-o altă relație. Este mult mai sigură pe ea și știe ce își dorește de la viitorul partener. Ba mai mult, acum știe și cum să ceară. Iată ce sfaturi le dă și tinerelor care au relație.

Cum obține fosta lui Boureanu totul de la bărbați: „Trebuie să știi să ceri, nu să te lingușești!”

„Noi, femeile, dacă știm să ne folosim energia feminină, avem toate uneltele pentru a reuși absolut orice. Bărbații sunt minunați, ei sunt în ierarhie cei cărora poți să le ceri ajutorul. Tu trebuie să te decizi că vrei să îi ceri ajutorul, apoi trebuie să te gândești cum să-i ceri. Niciodată nu trebuie să te lingușești pentru că o energie puternică se va simți și automat vei primi, dar trebuie să știi să ceri, susține Cristina Belciu.
Cristina Belciu ne spune cum reușește să obțină tot ce vrea de la bărbații din viața ei

(CITEȘTE ȘI: “Deputatul Playboy” a ”comis-o” grav! Cristian Boureanu s-a împăcat cu ”Monica Bellucci de România”, dar și-o încearcă și cu altă brunetă!)

Cristina nu a avut întotdeauna o atitudine atât de fermă atunci când a venit vorba de bărbații din viața ei. Deși acum știe să ceară ce-și dorește de la  partener, în trecut prefera să se abțină pentru a nu fi considerată materialistă. Dar știți cum se spune: „Copilul care nu plânge, nu primește mâncare” :).
„M-am abținut foarte mult timp să cer până am învățat că nu este nimic greșit în a-i cere unui om cu care ești într-o relație ceva de care tu ai nevoie. Mi-aș dori să am asta, vrei să mă ajuți? Este foarte simplu.  Am obținut de fiecare dată. Relațiile nu se bazează doar pe asta. Eu m-am abținut înainte pentru că eram timidă, nu voiam ca el să creadă că sunt materialistă. Stai puțin, avem niște resurse, vreau și eu asta! Așa se procedează. Se aplică la absolut orice, inclusiv la cadouri” , mai spune actrița pentru CANCAN.RO.
În ceea ce privesc calitățile sale de actriță, Monica Bellucci de România a preferat să nu dezvăluie dacă le-a folosit pentru a obține foloase proprii:Nu vreau să vă spun dacă plâng la comandă ca să nu fie folosit împotriva mea”, a mai susținut ea.

Cristina Belciu a jucat alături de Maia Morgenstern și Mihai Bendeac: „Nu mă regăsesc în niciunul dintre roluri”

Cristina Belciu joacă alături de Mihai Bendeac în filmul ”Căsătoria”
( ACCESEAZĂ ȘI: Bendeac a „combinat-o” pe fosta lui Cristian Boureanu, Cristina Belciu. Organizează „căsătoria”!)
Și, pentru că tot am adus vorba de viața profesională încărcată a Cristinei Belciu, fosta lui Cristian Boureanu ne-a dezvăluit în ce producții a mai jucat, dar și cât de dificil îi este să intre în anumite personaje.

„Am jucat în trei producții foarte importante și frumoase de la noi. Am două roluri mici, dar de mare impact pentru mine:  Joc în Căsătoria, filmul pe care Mihai Bendeac îl face, în Cursa, cel despre care Codin Maticiuc ne-a tot vorbit și mai am un film în care am jucat alături de Maia Morgenstern și de Paul Diaconescu se cheamă „Bright Lights of Little Paris”. Acesta din urmă va ieși primul, abia aștept. Acolo am un rol mult mai bine definit, va fi un film de mare impact.

Nu mă regăsesc în niciuna dintre acele situații sau roluri pentru că nu au legătură cu mine. În schimb, pentru a le contura am găsit în mine bucăți ale rolului respectiv, am luat câteva contexte din viața mea care s-ar potrivi pe rolul acela și le-am conturat în funcție de trăirile mele de la momentul respectiv și a ieșit bine” , spune Cristina pentru CANCAN.RO.

Cine deține informații despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp

This browser does not support the video element.