Cum o răsfață Laurențiu Reghecampf pe soția lui: „Laur face ciorbă și la 5 dimineața!”

Publicat: 17/09/2019 | 12:22

Relația dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf a fost pusă din nou sub semnul întrebării. Gurile rele spun că cei doi au divorțat de câteva luni, însă sexy impresara a dezvăluit care este adevărul.

Deși are un program plin, greu de gestionat, cu multe drumuri de făcut, atunci când ajunge acasă, Anamaria Prodan își răsfață persoanele dragi așa cum știe mai bine. (CITEȘTE ȘI: “ANAMARIA PRODAN ŞI LAURENŢIU AU DIVORŢAT DE CÂTEVA LUNI”. UN PRIETEN DE FAMILIE ARUNCĂ BOMBA)

“O să râdeți, dar mie îmi place să stau prin bucătărie și să fac mâncare. Nu mă dau la o parte de la asta și chiar îmi place să gătesc”, spune impresara pentru Libertatea.ro

Deși are o siluetă de invidiat impresara recunoaște că nu se poate abține de la mâncare.

“Eu iubesc să mănânc, cred că de-asta m-am născut. Să mănânc mult, mult! Dar știu de fiecare dată când să spun stop. Atunci când vreau să țin un regim, îl țin la sânge, iar rezultatele se văd imediat”, mai spune Anamaria Prodan.

Deși îi place mult să gătească, Anamaria recunoaște că de multe ori soțul este cel care o surprinde cu preparatele sale.

“Când nu e Laur la comandă, pentru că el e pasionat de gastronomie – are tot felul de grătare, cuptoare -, mai fac și eu una, alta! De multe, ori se trezește și la 5.00 dimineața ca să facă o ciorbă! Dacă ați vedea câți bani dă pe diverse oale și ustensile pe care le foloseşte când gătește, v-ați convinge, cum am făcut-o și eu, că dacă n-ar fi fost fotbalist, sigur ar fi fost bucătar! Și încă unul foarte bun”, a povestit impresara.

Anamaria Prodan are un program încărcat

Anamaria Prodan este într-o binemeritată vacață alături de familie în Dubai. Impresara se bucură de ultimele zile libere, pentru că, spune ea, atunci când ajunge în România programul o să „intre într-un haos de nedescris”.

“Profit din plin de zilele libere pe care le am. După, o să revin acasă și o să intru iar într-un haos de nedescris. Nici nu vreau să mă gândesc cum o să-mi sune telefonul. Ca la nebuni… Am sute de apeluri pe zi! Mii de mesaje pe WhatsApp și Facebook, sms-uri, mesaje vocale”, a spus Anamaria Prodan pentru Libertatea.ro

Deși activitățile pe care le desfășoară zilnic îi ocupă tot timpul, sexy impresara spune că își iubește meseria și nu simte oboseala care se acumulează. Anamaria Prodan este o persoană foarte ordonată în tot ce face și nu ratează nicio întâlnire. (VEZI ȘI: ANAMARIA PRODAN A DEZVĂLUIT SECRETUL SILUETEI SALE! CE ARE SEXY IMPRESARA ÎN FRIGIDER)

“Am momente când nici nu știu pe unde sunt! Zeci de întâlniri… Dar sunt foarte ordonată și atentă la tot. Îmi gestionez toate întâlnirile, ședințele, programările. Știu bine ce am de făcut în cursul unei zile. Nu se întâmplă să uit să ajung undeva sau să mă întâlnesc cu cineva. Dacă mă întrebi ce fac mâine la ora 18.40, știu că am o întâlnire în locația x”, a dezvăluit Anamaria Prodan, pentru Libertatea.