Cum o cheamă, de fapt, pe Margherita de la Clejani. Puțini sunt cei care știu numele real al vedetei.
Margherita de la Clejani a provocat un accident, sâmbătă dimineață. Lumea shovbiz-ului românesc s-a cutremurat când oamenii legii au testat-o pe vedetă cu aparatul Drug Test, iar rezultatul a ieșit pozitiv. Vedeta a fost pusă la zid de toată lumea, iar acum ies la iveală alte lucruri neștiute despre ea.
Cum ar fi… numele real al artistei! Toată lumea o știe drept ”Margherita de la Clejani”… Ei bine, puțini sunt cei care știu că în buletin ea este, de fapt, Margareta Myriam Manole.
Sâmbătă dimineață, Margherita se afla la volanul mașinii personale, un Range Rover Evoque și, într-un moment de neatenție, a ”reușit” să lovească o altă mașină. Autoturismul lovit staționa regulamentar, pe partea dreaptă a șoselei. Accidentul nu a fost unul foarte grav, dar polițiștii sosiți la fața locului au sesizat, suprinși, că Margherita de la Clejani avea un comportament care le-a dat de gândit.
„Comportamentul necorespunzator și gesturile necontrolate i-au determinat pe polițiști să procedeze la testarea conducătorului auto și cu aparatul DrugTest, care a indicat prezența în organism a substanțelor psihoactive, context în care acesta a fost condus la sediul INML în vederea recoltării probelor biologice. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile art. 336 alin.2 din Codul Penal”, au transmis oamenii legii. (NU RATA: MARGHERITA DE LA CLEJANI A AJUNS DE NERECUNOSCUT! FANII AU CRITICAT-O DUR)