Cum l-au botezat Vulpiţa şi Viorel de la Blăgeşti pe băieţelul lor? De necrezut cine este naşul
Au apus vremurile când ”Vulpița” și Viorel rotunjeau cifrele audiențelor. Cei doi au devenit părinții unui băiețel, iar acum tot universul se învârte în jurul lui. Incredibil cine este nașul celui mic, dar și ce nume au ales să-i pună copilului.
După ce ”telenovela” a luat sfârșit, cei doi s-au întors la casa lor, cu planuri mărețe și un viitor compromițător. În luna mai a anului trecut Veronica a devenit mamă a doua oară, iar acum toată atenția le este îndreptată către mezinul familiei.
Viorel a publicat prima fotografie cu bebelușul
Deși nu mai sunt prezenți în fața micilor ecrane, soții Stegaru sunt activi în mediul online, acolo unde își informează urmăritorii despre ce mai este nou în viața lor.
Astfel, Viorel le-a făcut o surpriză prietenilor virtuali și a publicat prima fotografie în care apare băiețelul lor, Radu, însă a păstrat misterul și a ales să nu-i dezvăluie chipul. Fanii au putut observa doar că cel mic este blond.
Cât despre numele ales, acesta nu este întâmplător. Radu Rotaru, reporterul emisiunii ”Acces Direct”, se pare că este nașul celui mic. După cum se poate observa și în fotografie, Radu cel mic a fost ”vizitat” virtual de către nașul lui.
Din ce câştigă bani ”Vulpița” și Viorel
Sursa foto: Instagram.ro