Cum l-a salvat Ropotan pe Pulhac
COLET”. Cristi Pulhac a ajuns la destinatie cu masina lui Ropotan TINTA. Deschide portbagajul, de unde isi ia geanta HOTARAT. A rezolvat cazul POLITICOS. Ii multumeste lui Adrian pentru serviciul facut CONTINUARE. Ropotan isi vede, apoi, de drumul lui Ajutor. Mijlocasul a avut grija de colegul sau atunci cand acesta s-a trezit fara masina la stadion Ionut Margaritescu Este de acum cunoscuta relatia de prietenie intre Adrian Ropotan si Cristian Pulhac. Cei doi sunt, aproape, nedespartiti, atunci cand nu-i mai bate la cap Mircea Rednic. Au fost vazuti, de multe ori, iesind la terase, au fost impreuna la pescuit. Dupa cantonamentul de la Saftica, incheiat joi la pranz, Cristi Pulhac s-a trezit, in „Stefan cel Mare”, fara masina. Si cine altcineva decat Ropotan i-ar fi dat o „pedala” de ajutor. Mijlocasul „cainilor” l-a luat sub „aripa lui ocrotitoare” pe cel care ar fi fost nevoit sa apeleze la un taxi pentru a ajunge la locuinta sa. Adrian a deviat de la traseul sau obisnuit, tocmai pentru a-l lasa pe Cristi intreg si devreme acasa. Odata ajunsi la locul destinatiei, Pulhac a coborat din masina, a umblat in portbagaj, de unde si-a luat geanta cu „toalele” de care s-a folosit in cele cateva zile de cantonament, si a „taiat-o” la el acasa. Nu inainte de a-si fixa o noua intalnire cu salvatorul lui, Ropotan. „