Cum l-a „ratat” Adriana Bahmuțeanu pe Ștefan Bănică. Cei doi puteau avea o relație amoroasă când ambii erau divorțați
Adriana Bahmuțeanu se numără printre cele mai cunoscute vedete din showbizul de la noi. A ajuns celebră pe micile ecrane datorită carierei ei în jurnalism, apoi prin căsnicia ei cu Silviu Prigoană. Ani buni a ținut primele pagini ale ziarelor din cauza scandalurilor imense dintre ea și fostul soț. Au existat divorțuri pe bandă rulantă și împăcări fără număr între jurnalistă și tatăl copiilor ei. La un moment dat, a găsit puterea să meargă mai departe și să spună pas poveștii de iubire pe care a trăit-o cu politicianul. Când era divorțată, vedeta putea avea o relație cu Ștefan Bănică. Iată cum au decurs lucrurile la acea vreme între cei doi. Foarte puțină lume știa asta!
Adriana Bahmuțeanu a avut o căsnicie cu suișuri și coborâșuri alături de Silviu Prigoană. Fosta prezentatoare de televiziune a divorțat de câteva ori de tatăl copiilor ei, mariajul lor ținând primele pagini ale ziarelor multă vreme. După separarea de fostul soț, jurnalista ar fi avut un schimb de conversații cu Ștefan Bănică.
Aceasta a mărturisit, acum ceva vreme, că celebrul artist ar fi căutat-o, însă ea nu i-a răspuns. Vedeta TV a povestit în presă despre acest episod, iar acum regretă că a dat totul în vileag. Totul se întâmpla după separarea ei de fostul partener și după divorțul lui Ștefan Bănică de Mihaela Rădulescu.
CITEȘTE ȘI: VESTEA DECESULUI A DEVASTAT-O PE ADRIANA BAHMUȚEANU. “ÎI DATOREZ VENIREA PE LUME A FIULUI MEU, EDUARD”
Ce spune Adriana Bahmuțeanu despre Ștefan Bănică
Recent, Adriana Bahmuțeanu a recunoscut că-i pare rău de faptul că a povestit în ziare ce s-a întâmplat între ea și Ștefan Bănică. Vedeta nu regretă că nu s-a înfiripat ceva între ei la acea vreme, însă a ținut să spună cât de mult îl stimează ca artist pe Ștefan Bănică.
„Am regretat că am spus în presă treaba asta.Nu regret că nu am spus nu. Am spus că e adevărat că mă tot suna, mă căuta, se aflaseră. Ștefan abia se despărțise de Mihaela, iar în casa mea venea toată echipa de la acea emisiune, eu fiind iubita unui reporter. Pe vremea aia nu erau atâtea restaurante, mesele să făceau acasă. Îmi pare rău că m-a luat gura pe dinainte pentru că Ștefan Bănică este un artist pe care îl stimez și nu merita să dau din casă o poveste care a ajuns în presă. Nu regret că n-am avut o relație cu el.”, a dezvăluit Adriana Bahmuțeanu, în emisiunea lui Denise Rifai.