Mădălina Ghenea şi Matei Stratan sunt oficial părinţi! Ce-i drept, cu jumătate de normă, pentru că este vorba de un băieţel adoptat...la distanţă
Povestea emoţionantă datează din 2011, când Mădălina a mers în Haiti şi a impresionat-o drama unui băieţel bolnav. Ea s-a hotărât să-l adopte ”la distanţă” pe micuţul Nor, metodă folosită în ultima vreme de vedete, care contribuie material la creşterea copiilor cu sume de bani şi lucruri trebuincioase, trimise în ţările de origine ale copiilor. Mădălina a făcut-o iar iubitul ei, Matei s-a implicat şi el în faptele de caritate ale Mădălinei, devenind şi el, astfel, tătic! „In Haiti l-am intalnit pe acest copilas, Nor, care mi-a facut viaţa mai frumoasa. Avea nevoie de o operaţie urgenta si l-am ajutat. De atunci e copilasul meu. Si am grija de el. L-am adoptat la distanta. As vrea sa am 10 copii – si ai mei, si adoptati”, spunea Mădălina, cu lacrimi în ochi