Cum își șantaja Emi Pian victimele! Convorbirea dintre interlop și un martor care nu i-a plătit la timp dobânzile
Regele Dudienilor băga frica în oamenii care îi datora bani. A fost făcută publică o convorbire între Emi Pian și un martor care nu îi mai plătise dobânda. Cum își amenința renumitul mafiot victimele?
Emi Pian, pe numele real Florin Mototolea, a fost ucis luni noapte într-o încăierare a clanurilor, în zona Giulești a Capitalei. Bărbatul era extrem de temut, ocupând statutul de lider al clanului Duduianu. El își amenința des victimele, pentru a obține sume de bani de la ele. Se zvonește că interlopul primea și 3.000 de euro dobândă pe zi de la un singur om împrumutat.
Fusese condamnat la închisoare, dar a fost eliberat pentru bună-purtare
Emi Pian fusese condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare pentru șantaj, pentru că dădea bani cu camătă jucătorilor de barbut. El a fost eliberat însă pentru că fusese un „deținut-model”, conform Libertatea.ro.
Convorbirea dintre Emi Pian și o victimă a lui
”Mototolea Florin, zis Emi Pian: Îi dau foc la mașina asta, n-o dau nimănui! Pentru că sunt banii lui ZABAR și ai lui SENTIMENTU, ai auzit?
Martor: Vorbește cu tatăl meu…
Mototolea Florin: Asta-i culmea! Nu vorbesc cu nimeni! Am 5.000 la tatăl tău, separat. Trebuie să vorbesc cu..
Martor: Tu ascultă la mine ce-ți spun: dacă mașina nu e la tine, e bine atunci. Pentru că eu nu te mint, și… îți arăt/demonstrez!
Mototolea Florin: Ce vrei să spui?
Martor: Ascultă la mine: A venit românul de acolo de unde am luat-o eu, căci n-a fost de aici; a fost de acolo de unde este ea, ai auzit?
Mototolea Florin: Da!
Martor: Eu o luasem de la el cu șmecherie! Să mor accidentat, să moară fata mea, dacă aveam decât o cheie, la mașina aia!
Mototolea Florin: Da!
Martor: A venit, s-a dus la Poliție la Voluntari și m-a băgat direct! M-a întrebat unde e mașina: am spus că e defectă în servis, că să văd cum fac ca să o repar, ca să-i dau mașina înapoi.
Mototolea Florin: Du-te și pune-ți Porshe-ul amanet, adă-mi banii și vino de ia-ți mașina!”, este înregistrarea convorbirii dintre Emi Pian şi un bărbat căruia el îi împrumutase 5.000 de euro, luându-i, drept garanție, maşina pe care refuza să i-o mai înapoieze, dacă nu-şi primește datoria.
Stenograma discuţiei din martie 2016 este probă în dosarul în care Mototolea a fost condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare. Fusese singura pată pe cazierul lui.
“Intervalul cuprins între data liberării condiționate și 16.01.2021 constituie termen de supraveghere”, se arată în motivarea instanţei care-i atrăgea atenţia lui Emi Pian că există “posibilitatea revocării liberării condiționate, în cazul în care va mai comite noi infracțiuni”, potrivit libertatea.ro