Cum își păstrează silueata de invidiat Lavinia Pîrva: „Am perioade în care nu țin cont”
Lavinia Pîrva, actuala parteneră de viață a lui Ștefan Bănică Jr., are o siluetă demnă de invidiat. Vedeta a explicat tuturor cum a reușit să se mențină în formă, mai ales după ce a dat naștere unui copil.
Silueta unei femei suferă o mulțime de modificări, mai ales în timpul unei sarcini, însă Lavinia pare că s-a refăcut destul de repede și a revenit la kilogramele pe care le avea la 20 de ani. Femeia se bucură de un aspect plăcut și a împărtășit câteva detalii despre asta și cu fanii săi.
Lavinia Pîrva, detalii despre secretul unei siluete perfecte
Deși s-a îngrășat destul de mult în perioada în care a fost însărcinată cu Alexandru, fiul pe care îl are alături de Ștefan Bănică, Lavinia a reușit să rezolve această problemă într-un timp foarte scurt. Vedeta a fost invitată în emisiunea „Vorbește lumea”, de la Pro TV, unde a vorbit pe larg despre obiceiurile sale alimentare, dar și despre cum își învinge de cele mai multe ori pofta de dulce.
Cea mai mare problemă a Laviniei pare să fie apariția poftelor nocturne. Partenera lui Ștefan Bănică susține că, uneori, se întâmplă să aibă poftă de dulciuri, însă le evite pe cât posibil, ocupându-și mintea cu alt ceva sau consumând tot felul de lichide.
„Am grijă ce mănânc, dar am perioade în care nu țin cont. Sunt cam pofticioasă. Nu prea mănânc seara. Ăsta ar fi un secret. Beau apă, mă gândesc, mă uit, caut lucruri, mă uit la un film, habar n-am. Știu că dacă mănânc seara e jale mare”, a mărturisit Lavinia Pîrva.
Alexandru, fiul Laviniei, este foarte mofturos
În cadrul aceleiași emisiuni, Lavinia Pîrva a vorbit și despre preferințele fiului său în materie de preparate culinare. Micul dejun este momentul în care Alexandru se decide foarte greu ceea ce își dorește să mănânce, de aceea Lavinia este mereu dispusă să îi pregătească acestuia orice își dorește. Însă, din păcate, există momente în care cel mic pur și simplu este nemulțumit de orice.
„Alexandru e foarte mofturos la mâncare. Țin foarte mult să mănânce fructe dimineața. Mai mănâncă șnițele, dar nu oriunde și oricând. Uneori îmi zicea că vrea o omletă, îi fac, dar apoi o mănânc eu pentru că nu mai vrea”, a povestit Lavinia Pîrva.