Andreea Ibacka a dezvăluit ce nume poartă băiețelul ei și al lui Cabral! Vedeta a devenit mămică pentru a doua oară anul acesta, în luna octombrie.
Andreea și Cabral Ibacka sunt extrem de fericiți de când au devenit, din nou, părinți. Anul acesta, Andreea a avut două ajutoare de nădejde când a împodobit bradul de Crăciun, și anume Namiko și…. Tiago! În cursul acestei seri, soția lui Cabral Ibacka a postat pe Instagram o imagine cu bradul de Crăciun, iar pe crenguțele lui se pot observa două ornamente sclipitoare care poartă numele celor doi copii: Namiko și Tiago. Internauții au reacționat imediat, spunând că îi face „concurență” fiului lui Dani Oțil, băiețelul purtând același prenume.
”Crăciun cu pitici, Crăciun fericit! ♥️?”, este mesajul scris de Andreea Ibacka pe rețelele de socializare.
”A început moda Tiago !?”, ”Sărbători cu sănătate, oameni frumoși!!”, ”Tiago ….frumos nume….dar, ca al fiului lui Dani Oțil??? Concurență, cumva? Să vă trăiască copilașii , frumoși amândoi!”, ”Un nume frumos! Dumnezeu să vă binecuvânteze familia!”, sunt o parte din comentariile pe care Andreea Ibacka le-a primit la postarea de pe Instagram.
Sărbătorile de iarnă vor fi mai diferite anul acesta pentru familia Ibacka! Recent, Andreea Ibacka a născut, iar Cabral a devenit tătic pentru a treia oară. Partenera sa de viață a adus pe lume un băiețel. Micuțul a avut aproape trei kilograme și jumătate la naștere și a primit nota zece din partea medicilor.
„Am fost copleșită de foarte multe mesaje și emoții. Vă muțumesc din suflet! Am născut! Cabral, eu nu mai sunt grasă! Nu știu despre tine… Marți s-a întâmplat minunea din viața noastră. Am intrat în travaliu, așa cum mă așteptam, așa cum nu eram sigură că o să mi se întâmple pentru că prima oară în 41 de săptămâni nu a vrut să fie. M-a dus soțul, sunt singură la maternitate, așa cum se întâmplă în perioada asta. Suntem foarte bine, atât eu, cât și bebe. Suntem mega fericiți, suntem niște norocoși. (…) Bebe ste incredibil, este un băiețel super cuminte. Nici nu știu cu cine seamănă, cu taică-su în niciun caz. Mănâncă, doarme, e foarte liniștit. La naștere a avut 3.420 de grame și 52 de cm, nota 10, premiant. Astea sunt întrebările clasice, din oficiu am dorit să răspund”, a scris Andreea Ibacka pe social media.
Sursă foto: Instagram