Dani Oțil, în vârstă de 40 de ani, prezintă matinalul de la Antena 1 încă din anul 2008. Deși este unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori TV, nu multă lume știe care este numele său complet. Gabriela Prisăcariu-Oțil a dezvăluit care este al doilea prenume al soțului său.
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au aniversat recent un an de la căsătoria lor. Astfel, în ziua în care se împlinea un an de la nuntă, soția prezentatorului a postat pe Instagram videoclipul de la ceremonie. Atunci, ofițerul de stare civilă a spus numele complet al vedetei TV.
Vedeta de televiziune este cunoscut de majoritatea persoanelor doar ca Dani, nu multă lume știe că mai are și un prenume. Pe filmarea pusă pe InsstaStory-ul Gabrielei se aude numele complet al prezentatorului de la Neatza, care este Oțil Daniel Zeno. Prenumele acestuia ”Zeno” este unul ortodox, catolic sau grec.
Numele Zeno este derivat din grecescul ”Zeus”, în cazul genitiv care a sunat ca „Zenos” – ”aparținând lui Zeus”, ”Zeus”, ”divin”. În Grecia, acest nume poate suna și ca Zinon, în Italia – Zeno, în Ungaria – Zeno, în Germania – Tzeno. Numele Zeno este cel mai des utilizat în Polonia, Cehia și Grecia. Din numele de sex masculin Zeno, s-a format numele feminin Zeno, care este destul de rar.
Viața lui Dani Oțil s-a schimbat în totalitate, în ultima perioadă. Vedeta a cunoscut-o pe Gabriela, în vârstă de 29 de ani, lângă care a promis că va rămâne toată viața. Din iubirea celor doi a rezultat venirea pe lume a micuțului Luca Tiago, băiețelul lor de doar câteva luni.
Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil s-au cunoscut chiar în redacția Antenei 1. Blondina este model de profesie, iar pe atunci ea venise la sediul unde lucrează Dani, să prezinte o rochie de mireasă.
”În redacția Antenei 1. Eu eram în rochie de mireasă la ora 11:00 dimineața, iar el terminase emisiunea”, a declarat Gabriela, în urmă cu câteva luni.