Adrian Titieni, invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului „ALTCEVA”, a depănat amintiri din vremea în care a interpretat pe scena Teatrului Național primul său rol din carieră. Care a fost aportul celebrului Marin Moraru, aflați în rândurile de mai jos. De asemenea, pentru a putea vizualiza discuția integrală dintre actor și directorul editorial al Grupului Gândul, vă puteți abona la canalul de YouTube ”ALTCEVA cu Adrian Artene”.
În timpul stagiului militar, Adrian Titieni a primit o vizită total neașteptată, care i-a schimbat parcursul profesional. Marele actor Marin Moraru l-a căutat la unitate pe tânărul soldat și l-a pus să dea o probă pentru rolul lui Harap-Alb. Adrian Titieni a reușit să-l cucerească, atât pe el, cât și pe regizor, debutând, astfel, pe scena Teatrului Național.
(NU RATA: Adrian Titieni este invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene)
Adrian Artene: Vă mai amintiți primul rol când ați călcat pe scândură, cum zic actorii, pe scândura Teatrului Național?
Adrian Titieni: Da, Harap-Alb. În regia profesorului Grigore Gonța și a regizorului Grigore Gonța. Cu onoare spun că am jucat pentru prima dată (nr. râde). E mai frumos ăsta decât cadrul formal de la Teatrul Național. Eram în armată, am făcut nouă luni termen redus pentru că intrasem la teatru și ne-au dus la munci, la Drum Subțire, mă rog, nu ne victimizăm, viață interesantă. Dimineața, la 5, erai câmp, seara, la 18, ajungeai, cădeai din picioare și, la un moment dat, a venit un locotenent și a zis „Bă, care ești Titieni?”. „Eu sunt”. „Bă, de ce te caută Marin Moraru?”. „Nu știu, tovarășul ofițer”. „Cum nu știi, mă? De ce te caută?”. „Nu știu”. „Păi, e aici. A venit cu o mașină, cu un domn”. Zic „Frumos, interesant”. M-am emoționat, așa. „Dar, auzi? Tu ce faci?”. Nu știa că sunt la teatru. „Cu cât ai intrat la teatru?”. Zic „Cu 6,75”. „Cu 6.75?? Mă, dar aia de 10 unde sunt?”. Zic „Sunt pe altă tarla”. Și am avut bucuria asta că venise Marin Moraru. Era cunoscut, un zeu! Ne-am izolat, așa, într-o sală și mi-a dat să citesc textul de la Harap-Alb, am dat un fel de casting, de probă, cu Gonța. Tremurau toate, Doamne, Dumnezeule. Și la final, când a zis „Da, el e”… O bucurie inconfundabilă. Deci ăsta a fost primul rol. M-am reîntors după armată în București, am repetat puțin și în timpul stagiului militar și în toamnă am debutat, dar eram un neprofesionist și nu m-am împăcat foarte tare cu condiția. Sigur că orice fel amator are entuziasm, determinare, face foarte multe lucruri, dar profesionalismul are niște lucruri pe care trebuie să le dobândești în școală. De asta am și făcut școala, nu eram în confort, nu simțeam că-mi iese. Dar cred că a fost un eșec care mi-a calibrat, într-un fel sau altul, viitorii pași.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.