Cum i-a înduplecat ex-episcopul de Huși pe judecători să îl lase în libertate. „Toți cei care au profitat de mine m-au…”
CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, detaliile dosarului de viol şi abuz sexual al fostului episcop al Huşilor, Corneliu Onilă, şi al preotului Cristi Sebastian Jitaru, după ce aceştia au fost, pe rând, reţinuţi, arestaţi şi apoi eliberaţi de judecătorii de la instanţa supremă a României.
În dosarul transmis judecătorilor, procurorii prezintă pe larg faptele celor doi inculpați, probele pe care şi-au fundamentat acuzaţiile, dar şi elemente adiacente din anchetă, precum declarații şi mărturii ale părţilor din dosar. (NU RATA: AM INTRAT ÎN POSESIA IMAGINILOR +18. AVEM FILMUL XXX CU CARE L-AU ŞANTAJAT PE EPISCOPUL HUŞILOR)
Niciun regret!
În faţa judecătorilor de la Curtea de Apel Iaşi, procurorii au explicat de ce se impune arestarea preventivă a feţelor bisericeşti.
„Trecând peste comportamentul pe care inculpaţii ar fi trebuit să îl aibă faţă de aceşti tineri, în mare parte minori la data comiterii faptelor, şi comportamentul ulterior al acestora, a lăsat de gândit pentru că nu a apărut niciun element din economia dosarului până la acest moment din care să apară un cât de cât regret faţă de un astfel de comportament”, au spus procurorii în faţa judecătorilor ieşeni. (VEZI ȘI: CUM A FUNCȚIONAT OMERTA ÎN CAZUL SCANDALULUI SEXUAL ÎN CARE ESTE IMPLICAT FOSTUL EPISCOP DE HUȘI)
„Cercetarea penală a înaintat anevoios tocmai din cauza specificului acestor infracţiuni. Sunt infracţiuni în care nu avem public, în care este foarte greu de a administra un material probator, întrucât faptele se petrec unu la unu, este cuvântul unuia împotriva cuvântului celuilalt, astfel că s-a ajuns să dureze foarte mult urmărirea penală şi să fie foarte anevoioasă”, s-a mai spus la momentul judecării propunerii de arestare preventivă.
Declaraţie evlavioasă în faţa instanţei
În faţa judecătorilor ieșeni, dar şi în faţa celor de la instanţa supremă, Cornel Onilă a aplicat procedeul capului plecat.
Umil, el s-a autoevaluat în faţa judecătorilor, explicând ce atitudine onestă şi curată a avut pe parcursul orelor cu elevii.
„Incupatul Onilă, având ultimul cuvânt, arată că nu a constrâns pe nimeni la astfel de acte, aşa cum a auzit din partea Parchetului şi a celor care îl acuză. Faptul că a fost considerat un om foarte dur se leagă de faptul că, dacă am fi avut profesori demni, care să ceară elevului şi studentului să facă ceea ce este necesar, poate nu am fi ajuns unde suntem.
Scopul său a fost de forma nişte oameni demni de faptele lor şi responsabili, unul dintre ei fiind recunoscut astăzi, fiind în sală. A cerut mult, dar a şi predat mult, dar nu a făcut acest lucru pentru faptele de care este acuzat astăzi, niciodată.
Este conştient de faptul că un profesor îşi poate demonstra calitatea de profesor atunci când se sacrifică pentru student, când îl învaţă pe student, dar şi atunci când îi cere.
S-a creionat în această ţară o imagine foarte negativă, în sensul că avem toţi drepturi, dar nimeni nu are responsabilităţi. A văzut acest aspect şi în şcoală şi de aceea a încercat, cât a putut, să îi facă pe elevi să conştientizeze că, dacă vor învăţa la materiile la care le predă, aceştia se vor prezenta cu succes la examenele de la facultate, deoarece le predă în aşa fel încât le şi solicită memoria şi capacitatea de gândire.
A învăţa pe dinafară şi a reda se uită foarte rapid”, se arată în documentele consultate de CANCAN.RO.
„Nu cer recunoştinţă, dar este dureros să fii izolat”
Fostul episcop a susținut că nu a constrâns pe nimeni la relații de naturală sexuală și că a fost lovit într-un moment cumplit al vieţii sale, când i-a murit mama subit şi a rămas cu afecţiuni grave. Corneliu Onilă le-a mai spus judecătorilor că, înainte de a veni la instanţă, a fost consultat de medic de două ori şi că suferă de afecţiuni cardiace, care îi îngreunează viaţa.
„De trei ani de zile sunt un om exilat. Locuiesc într-o casă la marginea unei păduri, nu am contact cu nimeni, ci doar sunt sunat de foştii colegi din străinătate, care mă încurajează.
În rest, toţi cei care au profitat de mine m-au uitat acum, aşa fiind la noi la români. Nu cer recunoştinţă, dar este dureros să fii izolat, singur, uitat şi părăsit”, ar fi spus, în fața instanței, fostul episcop, potrivit unor surse judiciare.
Acuzat că ar fi cărat valize cu bani în străinătate
Inculpatul a mai spus că tot ce a dorit să facă toată viaţa, sacrificându-şi tinerețea și dând examene foarte grele, acum este împiedicat să facă din cauza faptului că superiorii săi îi spun: „Ce zice mass-media?”
„S-a ajuns ca o psihoză generală ca această mass-media să provoace în lume teamă, prin multele neadevăruri şi prin multele lucruri false pe care le propagă.
Niciodată de câte ori a fost acuzat de Episcopie de 12 ani, nu a fost zi în care mass-media, prin ziarul local, să nu îl acuze de cele mai rele lucruri: că a cărat valize cu bani în străinătate – lucru care nu se poate face, pentru că la aeroport sunt făcute controale cumplite, că ar avea copii ilegitimi în străinătate. Arată că s-a scris la Patriarh că are copii în străinătate şi de aceea fură bani şi trimite la copiii săi de acolo.
Acum este în această situaţie cumplit de grea. Nu a dormit niciun minut noaptea trecută (noaptea reţinerii – n.r), fiind un om al nimănui, lovit, singur şi nu ştie cât mai poate rezista din punct de vedere al sănătăţii”, se mai arată în documentele citate.
Le-a spus judecătorilor că se simte un om inutil
Fostul episcop a mai precizat că urmează o schemă de tratament foarte dur, dar care nu îşi face efectul din cauza presiunii psihice. Durerea prin care trece în fiecare zi nu ar fi doar una de moment, sunt zile, luni, sunt trei ani din viaţa sa, în care se simte un om inutil, un om care trăieşte privind brazii şi atât, a mai spus inculpatul. (CITEȘTE AICI: CUM A FOST PRINS FOSTUL EPISCOP XXX DE HUȘI. ÎNREGISTRĂRI CU CEASUL INTELIGENT ȘI SEMINARIȘTI AUDIAȚI)
„Singurătatea face ca omul să fie bolnav. Şi-a dorit toată viaţa să îl slujească pe Dumnezeu în oameni, în suferinţele lor. Acum mai primeşte scrisori prin care să i se mai solicite bani şi ajutor de către oameni, pentru medicamente sau mâncare, aşa cum se întâmpla, dar nu are această posibilitate pentru că nu dispune de resurse financiare, însă îi încurajează prin câteva rânduri.
Nu a constrâns niciodată pe nimeni folosindu-se de calitatea de profesor, pentru a cere anumite avantaje. Examenele de admitere, când se dădeau, au fost susţinute după capacitatea fiecărui elev în parte. A avut mari probleme pentru că s-au deranjat anumite relaţii care existau, iar cel care este în sală poate confirma.
Cine învăţa la materiile pe care le preda, era fără nicio problemă cu el, pentru cine nu învăţa trebuia să aplice ceea ce prevedea legea învăţământului, după merit.
Se spune că a fost un zbir, dar cuvântul zbir, conform dicţionarului etimologic înseamnă un om căruia îi place doar să distrugă, să rănească. Nu şi-a lovit niciodată elevii, nici măcar cu cuvinte, întrucât nu îi stă în caracter, cu atât mai puţin să profite de ei în interese sexuale sau trupeşti”, a fost spovedania finală a preotului Onilă înainte de emiterea mandatului de arestare preventivă pentru 30 de zile la Curtea de Apel Iaşi.
Aceleaşi argumente finale le-a prezentat Corneliu Onilă şi la finalul şedinţei de la instanţa supremă, care a judecat contestaţia sa la arestarea preventivă.
Judecătorul instanţei supreme a fost mai uşor de înduplecat decât cel ieşean şi a stabilit finalmente cercetarea fostului episcop în stare de libertate sub control judiciar, anulând mandatul de arestare preventivă emis de Curtea de Apel Iaşi.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)