Cum i-a distrus Alexandru Giugaru visul propriului tată! Sacrificiile uriașe făcute de colosul comediei românești pentru marea lui pasiune

Maestrul ce avea să cucerească admirația publicului românesc a venit pe lume la 23 iunie 1897, la Huși, Vaslui, într-o familie săracă. Ca un iremediabil îndrăgostit de teatru, tânărul era prezent la toate spectacolele ambulante ajunse în orașul natal. La scurt timp după ce a venit la București, în 1912, a urmat școala feroviară de meserii, deoarece tatăl său, acar fiind, își dorea ca fiul să devină impiegat de mișcare. Numai că tânărul a pus capăt planurilor din acea viitoare branșă și a decis să se dedice unei cariere artistice.

Cum i-a distrus Alexandru Giugaru visul propriului tată

A început cu roluri insignifiante în mici trupe de amatori, apoi a plecat în turnee de unul singur. Marea șansă i-a surâs, atunci când, în timp ce juca într-un spectacol de revistă, a fost remarcat de către Virginia Tănase, nimeni alta decât soția faimosului Constantin Tănase. În ziua următoare, a avut deosebita onoare de a fi invitat la celebrul „Cărăbuș”, unde i-a fost oferit un angajament, primul lui contract ce avea să-i deschidă frumosul drum spre consacrarea atât de mult dorită. Cel dintâi spectacol în care a jucat „La Tănase” s-a numit „Cioc, cioc, cioc”, alături de Nataliţa Pavelescu, Ţuchi Eremia, Niculescu Buzău și Violeta Ionescu. Tot pe scena marelui Tănase, la Teatrul Eforie şi la Grădina Cărăbuş, Giugaru a avut onoarea să cânte alături de celebra actriță franceză de origine americană, Josephine Baker, la prima vizită a artistei în România.

Un prim test eșuat

A urmat un examen dat la Conservator, sperând să intre la clasa uneia dintre marile figuri ale scenei românești, Lucia Sturdza Bulandra, soldat cu un eșec. Totuși, nu s-a dat bătut și a început să joace în compania Bulandra-Manolescu- Maximilian- Storin. Aceeași doamnă a actoriei i-a schimbat numele de scenă din Sandy Huşi în Alexandru Giugaru. Tot ea l-a învăţat să fie corect, parolist, punctual, cu dragoste de profesie și de public. De departe, îndrăgitele roluri ale omului bătând la porțile succesului au fost cele din comediile lui Nenea Iancu, interpretările sale din „O noapte furtunosă”, „O scrisoare pierdută”, „Două lozuri”, „Telegrame”, „Mofturi 1900” fiind adevărate bijuterii ale dramaturgiei românești. Alexandru Giugaru a jucat neobosit multe roluri, atât în teatru, cât și în film, dar și în producții de televiziune sau teatru radiofonic.

(NU RATA: AU DISTRUS-O FĂRĂ MILĂ PE MARGARETA PÂSLARU. I-AU “SPÂNZURAT” BĂRBATUL ȘI I-AU “ORBIT” COPILUL)

Într-un interviu- document publicat în revista „Teatrul”, august 1959, Alexandru Giugaru îi mărturisește dramaturgului Valentin Silvestru cât de complicați au fost anii începutului său artistic. Mai întâi, mărturisea că rolurile sale erau de fapt sarcini: măturatul scenei, tragerea cortinei, căratul bagajelor actorilor etc. În 1916, a fost angajat într-o trupă de revistă, al cărei director, primul lui director, a fost Titi Mihăilescu. În 1917, a intrat într-o companie de operetă, condusă de Stănescu Cerna şi Aurel Bobescu, pe care l-a întâlnit-o în timp ce era în turneu. Pe urmă, a pornit-o, cum se pornea pe atunci, de-a lungul şi de-a latul ţării. În timpul acesta, bietul său tată cerceta fiecare circ şi fiecare bâlci care trecea prin Huşi, întrebându-i pe artiști, pe directori, pe oamenii de serviciu, dacă nu cumva se află la ei, printre cei ce joacă pe sârmă sau înghit săbii, şi unul Giugaru Alexandru, zis Sandy-Huşi.

(ACCESEAZĂ ȘI: DE CE A FOST FLORIN PIERSIC INTERZIS LA TELEVIZOR. LEGENDA ȘI ADEVĂRUL DESPRE CONFLICTUL DINTRE MARELE ACTOR ȘI NICU CEAUȘESCU)

La „Cărăbuș”, sub bagheta marelui Tănase

A urmat Capitala, prin 1919, tot fără angajament, tot dornic de a face teatru. A aflat că se pun bazele Operei la teatrul numit „Eforie”. Pe scena teatrului „Cărăbuş”, împreună cu Constantin Tănase şi Aurei Munteanu a primit un rolişor în opera comică „Fata tamburului major”. În timpul repetițiilor, s-a ìnchis teatrul. S-a pus lacătul pe ușă. „Cine ar crede astăzi că s-a putut întâmpla ca un teatru să se închidă fără să fie înştiinţaţi actorii, fără să li se plătească drepturile, fără să li se spună încotro să se îndrepte? Alte vremuri, cu totul alte vremuri.

Contractul care l-a consacrat

„Cu toate acestea, s-a găsit la un moment dat un prieten care mi-a cerut actele ca să mă înscrie la Conservator. I le-am dat. Era prin anul 1922. Trecuse multă vreme şi aproape uitasem. Când, într-o zi, îmi spune pe stradă: „Poimâine te prezinţi la examen. Te-am înscris”. „Cum aşa? Habar n-am de nimic”. „Învaţă şi tu ceva, de exemplu rolul Catindatului din D-ale carnavalului”. M-am prezentat, nu tocmai în apele mele. În comisie erau Lucia Sturdza Bulandra, Ion Livescu, N. Soreanu, Nona Ottescu, Nottara. Eu fusesem propus pentru anul II, nu pentru anul I, fiindcă eram de-acum actor, aveam şi o insignă de la Societatea Scena. Încep să spun rolul, mă poticnesc, îmi suflă unul, dar era cam bâlbâit. Destul-zice Livescu, privindu-mă rece prin monocle-altceva mai ştii?” „Nu”. „Mulţumesc”. M-am lămurit imediat şi am plecat. Peste doua zile am fost chemat de directoarea companiei Bulandra. „N-ai reuşit la examen, mi-a spus, dar să vii la mine la clasă, în anul II. Să ştii, însă, că sunt rea”. Aşa o fi fost, dar mie mi-a prins bine. Chiar din timpul cursurilor am şi fost angajat în companie. Printre primele roluri ce mi s-au încredinţat aici a fost şi Zemleanika din „Revizorul”, cu care am făcut şi turneu. În rolul lui Hlestakov juca V. Maximilian. O vreme am jucat revistă în compania lui Constantin Tănase. Aici primeam mereu scrisori de la Victor Ion Popa, să vin la teatrul unde era el director. M-am hotărât târziu, dar m-am hotarât. Am jucat acolo „Muşcata din fereastră”, „Zile vesele după război” de Mihail Sadoveanu şi altele. Până în 1945 am lucrat sub îndrumarea lui Victor Ion Popa, cu unele mici întreruperi, printre care un scurt stagiu la Teatrul „Maria Ventura”, unde am interpretat rolul lui Tache din ”Tache, Ianke și Cadâr”. Apoi, m-am angajat la Teatrul „Maria Filotti”. În 1945, Niky Atanasiu m-a chemat să joc în comedia „Băi la Făgădău” în regia lui Aurel Baranga. Am jucat cu succes și omul mi-a spus după premieră: „Dumneata trebuie să vii la Național”. „Nu mai vin, i-am zis, am fost de două ori şi m-am lecuit”. Dar era altă epocă. De data asta, m-a chemat directorul însuşi. Mi-a înmânat un contract şi o piesă. În 1946 am semnat contractul şi am învăţat rolul. Era cel din „Bădăranii” de Carlo Goldoni, pe care-l joc şi azi. Iar contractul, după cum se poate vedea, e în fiinţă şi azi”.

(CITEȘTE ȘI: CELE DOUĂ FEMEI CARE L-AU ÎMPĂRȚIT PE MARELE DEM RĂDULESCU. A LĂSAT-O PE „VRĂBIUȚA” PENTRU PROPRIA STUDENTĂ)

Vicisitudinile vieții de actor

Se poate spune că erau vremuri de haiducie artistică. Multe suferinţe, multe necazuri, foarte puţine încurajări şi multă luptă de unul singur. Statul îi lăsa pe actori în voia sorții. Protipendada dispreţuia actul artistic de scenă. Se cânta şi la berărie, se juca şi la cinematograf ori la grădină. Timpuri în care se trecea prin teatrul improvizat, prin operetă şi revistă. Viața actorului de periferie era grea, aproape imposibilă. Îl țineau într-o oarecare formă pasiunea și speranța unui mâine mai bun. Stătea la cafenea şi ofta după angajament. Nu-l lua nimeni, nimeni nu era interesat dacă din omul acesta poate să izbucnească o flacără. Dacă se nimerea un patron care să-l angajeze, bine, dacă nu, crăpa de foame. La cafenea, actorul, şomer perpetuu, căpăta pomană de la unul o țigară, de la altul o cafea ori o porţie de mâncare.

Premii și distincții, finalul

Acestui mare actor i-au fost acordate titlurile de Artist Emerit (1953), de Artist al Poporului (1962), iar în 1964 a obținut Premiul de Stat. Lor i s-a adăugat Ordinul Meritul Cultural pentru „activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”. Pe acesta din urmă l-a primit cu ocazia „Centenarului Caragiale”. Memorabilele sale roluri din piesele lui Moliere, Caragiale, Mușatescu, Gogol, Delavrancea, Goldoni sau Labiche l-au înscris pentru totdeauna în galeria de veritabil prestigiu al culturii românești. Marele actor a murit la București pe 15 martie 1986, la vârsta de 88 de ani, și a fost înmormântat pe Aleea Actorilor de la Cimitirul Bellu.