Printre noi exista o gramada de persoane prinse in ghearele dependentelor de alcool sau droguri, iar o mare parte din acestia sunt copii de chiar 14 ani, arata rapoartele privind situatia drogurilor in Romania. Din pacate, rusinea fata de societate si de membrii familiei nu ii lasa sa-si marturiseasca problemele si sa ceara ajutor specializat. Si de aceea se ajunge deseori in punctul acela, cand e prea tarziu pentru a mai face ceva. Tocmai pentru a lua masuri inainte de o tragedie, specialistii webmd.com au alcatuit o lista a indiciilor ce-ti arata daca cineva are o dependenta severa, ce ii poate fi fatala.
Indiciul 1: Cantitatea bate calitatea In timp, organismul unui dependent incepe sa tolereze alcoolul si drogurile, iar senzatia mult dorita dispare. Pentru a ajunge in acelasi punct, la acelasi nivel de placere de dinainte, dependentul trebuie sa mareasca doza. Astfel, in timp, se ajunge la moartea lenta, prin gravitatea cu care substantele afecteaza organele interne, ori la moarte aproape instantanee, prin supradoza. Asadar, cantitatea este un semnal de alarma. Daca persoana respectiva isi umple paharul cu alcool mai des decat e normal, dar expresia fetei iti lasa de inteles ca totul este sub control si nu are nimic, te poti gandi deja la alcoolism, (ori alta forma de dependenta, in functie de „drogul” sau – medicamente, substante toxice etc). In acest sens, un dependent se va scuza mereu prin expresii de genul „am varsat din greseala celalalt pahar”. Indiciul 2: „Joaca” de-a v-ati ascunselea prin casa Cauta sub chiuveta de la baie, in spatele produselor de igiena. Dar ia vezi si in cosul de rufe… Dupa canapea sau dupa pat te-ai uitat? Acestea sunt locurile cele mai „intime”, unde dependentii ascund orice indiciu. De ce? Psihologii spun ca, dandu-si seama de gravitatea faptelor lor, dependentii cauta locuri unde nu pot fi vazuti de nimeni, unde se simt in siguranta. De aceea, aleg baia si, rareori, un narcoman, de exemplu, va priza droguri de pe masa din sufragerie, unde simte ca este expus. Mai mult, in timp, narcomanii si alcoolicii creeaza un adevarat sistem de ascundere a acestor dovezi incontestabile ale greselilor lor. Nu te mira daca vei gasi o ascunzatoare in podea, bine camuflata, si va deveni foarte secretos cu o anumita incapere din casa, unde nu are voie nimeni sa intre. Indiciul 3 Hocus Pocus Incepand cu cel mai timid batranel si sfarsind cu cea mai delicata domnisoara, oricare dintre acestia va deveni un hot profesionist atunci cand are o dependenta de satisfacut! Practic, nu vei sti ce te-a lovit, iar aici este problema, pentru ca mai degraba dai vina pe o neatentie, decat pe omul din fata ta. OK, dar disparitia obiectelor din casa, a banilor sau a altor valori trebuie sa te faca sa cauti toate indiciile regasite aici. Indiciul 4: Pregatirile de dinaintea evenimentului Un obicei ce striga „dependenta!” este acela in care persoana bea singura in casa, inainte sa iasa in oras cu prietenii, sub pretextul ca „ma antrenez, ma pregatesc”. Toleranta la alcool produce efectul mult mai greu. Indiciul 5: Trucuri de manipulare Deseori, adolescentii folosesc acest tip de eschivare. Cand sunt prinsi, recunosc faptul ca au o dependenta, dar sustin ca folosesc un drog mult mai usor – precum marijuana – sau bere, in loc de votca. Atunci, lucrurile nu mai par atat de negre, dar in realitate ele sunt grave. Alarmant. Raportul National privind Situatia Drogurilor in Romania pe durata anului 2010 releva ca toxicomanii incep sa utilizeze droguri inca de la varste fragede si ca aproape 11% din elevii de clasa a XII-a recunosc ca au folosit stupefiante Ponturi despre ei… Alcoolicii beau votca in mod frecvent dintr-un singur motiv: este incolora si poate fi amestecata cu suc ori cafea, fara ca nimeni din exterior sa observe diferenta de culoare si, mai mult, mirosul de alcool este mai usor de mascat cu parfum. Pentru a masca efectele alcoolului sau ale drogurilor asupra ochilor, multi dependenti folosesc picaturi calmante pentru roseata oculara, precum Visine. Drogurile si alcoolul taie pofta de mancare, asa ca scuzele de genul „sunt la regim” nu trebuie sa tina, mai ales atunci cand persoana respectiva nu are nevoie de dieta. Tot ca efect secundar este si dormitul in exces. „Dupa utilizatea cocainei ori metadonei, corpul pierde foarte multa energie. Astfel, cei care folosesc aceste droguri pot dormi chiar si o zi intreaga”, spune doctorul american Harold Urschel, directorul unei clinici de reabilitare din Dallas. Dependenta creeaza dureri in lipsa drogului, deci un dependent se va plange constant de dureri. Abuzul de alcool are ca efect secundar lipsa de memorie. Drogurile si banii Un studiu american a clasat dependentii dupa modul in care se simt atrasi de bani, in urma utilizarii de substante halucinogene. Dependentii de cocaina si speed au o nevoie constanta de a cheltui bani, pe cand cei care sufera de alcoolism sunt atrasi de jocurile de noroc. Restul drogurilor au ca efect secundar nevoia de a fura.