Cum au ”rezolvat” polițiștii dosarul de ultraj al lui What’s Up. Nimeni nu s-ar fi așteptat la asta

Publicat: 07/02/2020 | 09:05
Cum au ”rezolvat” polițiștii dosarul de ultraj al lui What's Up. Nimeni nu s-ar fi așteptat la asta

În luna decembrie a anului trecut, What’s Up a fost implicat într-un scandal ”monstru”, cealaltă parte a conflictului fiind chiar iubita sa, Alice Badea. Tensiunea a atins cote extreme chiar și după intervenția polițiștilor, artistului deschizându-i-se un dosar de ultraj după ce a fost agresiv și a… mușcat un polițist.

Polițiștii ajunși la fața locului l-au imobilizat pe What’s Up, apoi l-au dus la Secția 17 de Poliție. Reprezentanții Poliției au mai declarat că artistul a ”manifestat un comportament agresiv”, aducând injurii oamenilor legii.

”La data de 09 decembrie a.c., în jurul orelor 18:30, secția 17 Poliție a fost sesizata prin serviciul de urgenta 112 de către o femeie, cu privire la faptul că fostul prieten o agresează. Ajunși la adresa apelantei din sectorul 5, polițiștii au observat un bărbat agitat care la vederea echipajelor de poliție a devenit recalcitrant. Persoana în cauză a fost imobilizată și condusă la Secția 17 Poliție. La sediul secției persoana a adus injurii polițiștilor și a manifestat un comportament agresiv. La acest moment, se efectuează cercetări în vederea stabilirii situației de fapt și de drept. Activitatea se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5”, au declarat reprezentanți ai Poliției după ce What`s Up a fost dus la Secția 17 de Poliție.

Reprezentanți ai Poliției: ”Artistul a manifestat un comportament agresiv”

trendSurpriză! Dosarul de ultraj al lui What’s Up a fost ”uitat”

Surse prezente la locul incidentului au dezvăluit că, acasă, What`s Up a fost violent verbal, i-a amenințat pe oamenii legii, ba chiar l-a mușcat pe unul dintre polițiști. ”A fost dur cu toată lumea, dar culmea, apoi, la secție, iubita nu a mai vrut să depună plângere. Din acest motiv, s-a decis ca dosarul să fie redirecționat către parchet, întrucât artistul a fost acuzat de ultraj, acuzație care este de competența procurorilor. Se evită astfel orice fel de implicare a poliției în dosar și ancheta este echidistantă”, au povestit respectivele surse potrivit stirilekanald.ro.

Cum toată lumea aștepta să vadă ce se va întâmpla în urma acestui episod și care va fi pedeapsa primită de artist, surpriza este una foarte mare. Potrivit informațiilor publicate de spynews.ro, polițiștii desemnați să instrumenteze această anchetă… au abandonat cercetările. Deși au trecut două luni de la acea întâmplare reprobabilă, What’s Up nu ar fi fost chemat, niciodată, la audieri.