Andreea Raicu este, în mod cert, una dintre cele mai frumoase femei din showbiz-ul românesc, însă, atunci când care apare fără pic de fard pe chip, devine, instant, de nerecunoscut.
Aşa s-a întâmplat şi atunci când CANCAN.ro, site-ul numărul 1, din România, a întâlnit-o pe ex-prezentatoarea TV în plin trafic, la un semafor din Capitală. Chiar dacă toată lumea a mai văzut-o până acum pe Andreea Raicu nemachiată, de această dată ea a reuşit să „fure“ câte un zâmbet din partea altor şoferi.
Aflată la volan, vedeta a decis că, dacă tot are timp, pentru că e „blocată“ în maşina sa, ar fi bine să profite din plin. Zis şi făcut, pentru că a scos rapid trusa de nădejde, cea despre care orice femeie ştie că nu are voie să lipsească din poşetă, şi-a început să se fardeze.
Pentru a se asigura că nu dă greş a folosit oglinda retrovizoare drept „aliat“ în make-up. La fel de rapid a venit şi momentul în care ceilalţi participanţi în trafic au început să se oprească pentru a se uita mai bine la ea. Asta pentru că toată lumea a văzut felul în care fosta iubită a lui Tudor Chirilă ţine ridicat un anumit deget al mâinii şi face un mic gest, cât se poate de specific.
Nu e prima dată când Andreea Raicu apare nemachiată sau într-o ipostază comică. Tot noi vă povesteam AICI că vedeta a decis să le arate prietenilor virtuali cum îi stă fără pic de machiaj, aşa că s-a pozat şi a postat imaginea pe Facebook. Însă, cu siguranţă momentul nostru preferat a fost cel în care ex-prezentatoarea TV a ieşit cu „sărmăluţele “ pe stradă (AICI ai imaginile publicate de Cancan.ro, site-ul nr. 1 din România).
Andreea Raicu a luat pe toată lumea pe nepregătite, la începutul acestui an, atunci când anunţa că iubeşte din nou, prin intermediul unei imagini publicate pe Facebook. Cel în cauză, însă, a rămas şi acum la statutul de „fantomă“, pentru că nimeni nu ştie cum arată, iar fosta vedetă TV pare să îi fie cât se poate de fidelă (despre toate acestea îţi povesteam AICI).