Cum au reacționat Smiley și Gina Pistol când au văzut-o pe Eva Măruță în „Tati part-time”: „Am râs la prea multe părți”

Publicat: 26/01/2024 | 13:55

De curând, Smiley și Gina Pistol au fost la cinema să vadă „Tati part-time”. Cei doi au avut parte de o surpriză foarte plăcută atunci când au văzut-o pe Eva Măruță în rolul Mayei. Ce experiență au avut cele două vedete la film?

„Tati part-time” a apărut în cinematografele din toată țara la începutul lunii ianuarie. De atunci, producția care îi are în roluri principale pe Alex Bogdan și Eva Măruță s-a clasat pe primul loc din box office-ul românesc. Un adevărat scandal a izbucnit după ce fiica soților Măruță a debutat în lumea filmului. Mai multe vedete au intervenit în scandal și i-au luat apărarea fetiței în vârstă de 8 ani.

Citește și: CE SE PREGĂTESC GINA PISTOL ȘI SMILEY SĂ-I SPUNĂ FIICEI LOR. NU VOR ASTA DE LA JOSEPHINE. „TREBUIE SĂ ÎNVĂȚĂM SĂ FACEM TREABA ASTA CÂT MAI CURAT”

Gina Pistol și Smiley au fost să vadă „Tati part-time”. Ce reacție au avut când au văzut-o pe Eva Măruță

Printre vedetele care i-au luat apărarea Evei se regăsesc și Smiley și Gina Pistol. Recent, pe contul de TikTok al actriței de 8 ani a fost publicat un video în care aceștia își spun părerea despre filmul românesc. Cele două vedete susțin că s-au amuzat copios la cinema. Mai mult, Smiley și Gina Pistol au spus că s-au îndrăgostit de Eva.

„Gina: Superb, îl recomand.

Smiley: Foarte, foarte mișto. Am râs foarte mult.

Gina: Da, foarte mișto. Fain film, fain. De la început până la sfârșit. Mi-a plăcut.

Smiley: Păi am râs la prea multe părți. Acum vrei să aleg doar una?

Gina: N-a fost niciun moment în care să spui: „abia aștept să se termine”. Foarte fain. Nici nu știu când a trecut.

Smiley: De Alex Bogdan deja eram îndrăgostiți, dar acum ne-am îndrăgostit de Eva. Am râs foarte tare la film.

Gina: Și m-am regăsit în foarte multe situații.

Smiley: Eu nu prea.

Gina: Dar Eva este super cute și super sweet și foarte talentată.

Smiley: Da, da. Superb. Deja mi-am irosit felicitările că am vorbit cu părinții. Adică acum am avut ocazia chiar să o văd pe Eva mai mult timp știi. Decât așa, perioadă scurtă.

Gina: Simpatico, felicitări! Felicitări simpatico! Ce dulce e!”, au spus vedetele în clipul postat pe contul de TikTok al Evei Măruță.

Mai mult, la finalul înregistrării, Gina a îmbrățișat-o strâns pe Eva, semn că este mândră de ea. De asemenea, Smiley și soția sa s-au fotografiat alături de micuța actriță.

Citește și: GINA PISTOL, CRITICATĂ ASPRU DE FANI. CE A POSTAT VEDETA PE REȚELELE DE SOCIALIZARE? „VAI, CE CHIN”