Numărătoarea inversă a început, iar pregătirile sunt deja pe ultima sută de metri. Curând, Cornel Luchian și Iustina Loghin urmează să devină părinți. Pentru fosta concurentă de la Insula iubirii experiența de mămică vine cu noi provocări, emoții și frici. Ceva mai experimentat în rolul de părinte, având deja 4 copii din căsnicia anterioară, Cornel privește situația ceva mai relaxat și deja se gândește la al doilea copil. Recent, acesta a dezvăluit cum au reacționat copiii lui când au aflat că soția lui este gravidă.
După ce au trecut (parțial) testul fidelității de la Insula iubirii, Cornel și Iustina nu numai că au rămas împreună, dar s-au și căsătorit – la începutul verii. Încă dinainte de a plecat în Thailanda, cei doi erau logodiți și aveau nunta plănuită. Se pare că dorința de a se supune celui mai dur test le-a schimbat complet viața de cuplu – vezi AICI imagini de la nunta lor.
În timpul filmărilor de pe Insula iubiri Iustina a aflat că este însărcinată, veste pe care i-a dat-o lui Cornel la ultimul bonfire. În egală măsură, cei doi au fost luați prin surprindere, mai ales că nu aveau de gând să-și extindă prea curând familia cu un nou membru. NU RATA: Așa îl așteaptă Iustina Loghin pe Cornel acasă! Concurenta de la Insula Iubirii le-a arătat tuturor. VIDEO
Fostul concurent are destul de multă experiență în postura de părinte, își ia în serios rolul de tată și se ocupă îndeaproape de cei patru copii pe care îi are din căsnicia anterioară, iar acum va deveni tătic pentru a cincea oară. Iustina a fost acceptată în familie de către cei mici, iar acum toți așteaptă să-și cunoască surioara.
”Copiii sunt entuziasmați. (…) Fetele stau cu ea mereu și ele se protejează. Sunt entuziasmați, o să fie bucuroși, cu siguranță”, a declarat Cornel.
În doar două luni, Iustina va aduce pe lume primul ei copil, moment pe care îl așteaptă cu mari emoții. Fosta concurentă a mărturisit că nu are de gând să se oprească aici și că își dorește minim doi copii. Citește și: Bomba despre Iustina și Cornel care răstoarnă tot ce știai de la Insula Iubirii! Detaliul la care nu ai fost atent
”Suntem pregătiți să fim părinți. Pentru mine este prima dată când voi fi mamă. Cornel știe cum este să fii părinte. Eu mă imaginez o mamă bună pentru copilul meu, cred că îmi va fi greu la început, pentru că nu știu ce trebuie să fac, cum trebuie să fac, dar cred că mă voi descurca foarte bine. (…) Minim doi copii ne-am dori, eu asta îmi doresc, dacă Domnul ne va da mai mulți…”, a declarat Iustina Loghin, în interviurile Antena Play.
Deși sunt doar de aproximativ un an împreună, Cornel a știut încă din primele luni că își dorește un viitor cu Iustina. Bărbatul i-a pus inelul pe deget după doar 5 luni de relație. Momentul a fost gândit și pregătit cu grijă, însă toate planurile i-au fost date peste cap de curiozitatea Iustinei.
„Cam după cinci luni m-a cerut. Eram în maşină, inelul era pe bancheta din spate, eu am vrut să iau ceva de acolo şi l-am găsit. El mi-a spus să nu deschid, că e pentru cineva drag. Primul meu gând a fost: «Oare are pe cineva mai drag decât mine?!»”, a dezvăluit Iustina, când a ajuns la Insula Iubirii.
„A trebuit să mă opresc să o cer în căsătorite în momentul ăla, în maşină, pentru că a nu a mai avut răbdare! Şi da, Insula Iubirii reprezintă testul suprem, după asta putem să facem nuntă şi copii!”, a spus Cornel.