Cum au reacţionat Adi Nartea şi Cosmin Vîjeu, după ce un homeless le-a oferit „cazare”, la Asia Express

Publicat: 16/09/2024 | 18:59
Adi Nartea şi Cosmin Vîjeu/ Sursa foto: Captură Antena 1

Mai multe momente tensionate au avut loc în ediția de duminică seara, 15 septembrie, a emisiunii Asia Express! După o zi lungă, plină de aventuri pe Drumul Zeilor, concurenții au fost nevoiți să își găsească singuri cazare. Adi Nartea și Cosmin Vîjeu au avut parte de o situație neașteptată, atunci când un om al străzii le-a oferit un loc de dormit. Află, în articol, cum au reacționat cei doi!

Adi Nartea și Cosmin Vîjeu formează una dintre cele nouă echipe care au acceptat provocarea Asia Express și au plecat pe Drumul Zeilor în speranța că vor pune mâna pe premiul cel mare. Până acum, cei doi au avut parte de o mulțime de provocări și momente neașteptate.

Citește și: Scandal mare la Asia Express! Carmen Negoiță și sora ei au cedat și s-au apostrofat: „Du-te…”

Adi Nartea și Cosmin Vîjeu au primit „cazare” de la un homeless, la Asia Express

În ediția de duminică seara, 15 septembrie 2024, concurenții de la Asia Express au primit o probă de spart sâmburi care a determinat ordinea de plecare pentru a căuta cazare. Fiecare echipă a fost nevoită să adune câte 50 de bucăți.

Unii au fost norocoști. Spre exemplu, , Vlad și Andrei Ursu au rămas chiar la prima casă la care s-au oprit să întrebe. În schimb, Anca Țurcașiu și Andreea Samson au fost refuzate de o familie înstărită. În ceea ce îi privește pe Adi Nartea și Cosmin Vîjeu, aceștia au avut parte de o situație neașteptată.

Mai exact, cei doi actori au primit „cazare” de la un om al străzii. Bărbatul dormea pe o masă de lemn, într-un loc fără geamuri și uși. Însă, le-a arătat concurenților că are televizor. Cosmin Vîjeu a fost impresionat de acest om și a vrut să îi ofere o sticlă de apă.

„Mi-am dat seama în secunda aia că domnul nu are o căsuță a lui și nici nu mi-am dat seamă dacă are probleme sau nu are probleme. Am crezut că ne invită să dormim la el. M-am transformat total”, a spus Cosmin Vijeu.

Adi Nartea și Cosmin Vîjeu, alături de omul care le-a oferit „cazare”/ Sursa foto: Captură Antena 1

Totuși, lui Adi Nartea nu i-a venit să creadă că bărbatul respectiv poate să trăiască într-un astfel de loc. Actorul a spus că bărbatul stătea, pur și simplu, pe veranda casei sale.

„Păi și dacă asta e casa lui, mă? Tu nici acum nu vrei să crezi. Ești atât de încăpățânat câteodată…”, i-a spus Adi Nartea colegului săi de echipă.

În cele din urmă, Adi și Cosmin i-au oferit omului o sticlă de apă și au plecat să își găsească un alt loc în care să doarmă.

Citește și: Betty Salam, mesaj pentru producătorii Asia Express, după ce a fost eliminată: „Nici cu cei mai mulți bani de pe lume..”