Zed, cel supranumit Regele Șoselelor din România, și-a luat soția de mână și au „pus-o” de o super petrecere în cel mai tare club de pe litoral! Cei doi abia ce au devenit soț și soție, însă nu au plecat în luna de miere în străinătate, ci au preferat să se distreze pe litoralul românesc. Și, dacă ar fi să ne luăm doar după imaginile pe care CANCAN.RO le-a surprins, am putea spune că ce doi se completează de minune și se simt bine oriunde. Iată cum a decurs seara pentru proaspeții însurăței!
Abia ce au spus „Da” în fața ofițerului de stare civilă, că Alina și Zed, regele șoselelor au și plecat să petreacă. Proaspeții însurăței și-au luat prietenii de “zbenguială” și au dat drumul la distracție în cel mai exclusivist club de pe litoral. Noi am fost pe fază și i-am surprins în toiul distracției! Iată cât de apropiați sunt!
Seara a început în forță pentru Silviu Zaharia, cunoscut sub numele de Zed, și soția lui, Alina. Îmbrăcați în alb pentru că au respectat, desigur, dresscode-ul și aranjați până la ultima șuviță, cei doi au atras multe priviri. Doar că ei nu aveau ochi decât unul pentru celălalt, dar și pentru…ecranul telefonului, dar asta e altă poveste. Până la urmă ce sens are să mergi la un super club, să comanzi șampanii și să nu vadă nimeni cum te distrezi?! Totul trebuie publicat până la urmă, nu-i așa?!
(CITEȘTE ȘI: Zed, ”Regele șoselelor”, s-a căsătorit în mare secret! Primele imagini de la evenimentul grandios)
Deși au bani de îi întorc cu lopata, Alina și Zed se bucură de orice, iar gesturile romantice nu lipsesc dintre ei. Așadar, cei doi împart totul, până și..paharul cu alcool. Alina a fost cea care a făcut un gest demn de admirat. După ce a băut din pahar, i l-a întins și soțului ei pentru a savura și el băutura respectivă. Seara s-a încheiat la fel de romantic cum a început. Proaspeții însurăței s-au sărutat în fața focului de artificii de la celebrul club.
(ACCESEAZĂ ȘI: Dosar penal pentru Zed și iubita lui. ”Regele roților” a postat un filmuleț pe TikTok în care fosta Miss România schimbă un semn de circulație)
Silviu Zaharia, alias Zed, și Alina Rugină, fosta Miss România 2017, s-au căsătorit, în mare secret, departe de ochii curioșilor. Regele șoselelor și aleasa inimii lui au ajuns în fața ofițerului stării civile în urmă cu doar o săptămână, iar alături le-au fost familiile și apropiații. Cei doi sunt împreună de trei ani, iar în urmă cu doi ani Zed și-a luat inima în dinți și i-a adresat iubitei lui întrebarea: „Vrei să fii soția mea?”. Răspunsul a fost evident afirmativ, iar acum cei doi au devenit soț și soție. Mai mult, Alina a dezvăluit că nu s-a așteptat niciodată ca relația să evolueze atât de frumos, chiar ea fiind cea care a inițiat-o în urmă cu doi ani. L-a zărit pe Regele Șoselelor într-un club, i-a scris pe Instagram…și am încălecat pe o șa și v-am spus povestea!
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.