La sfârșitul procesului de adopție al fetiței luată cu mascații din casa asistentei maternale din Baia de Aramă, ea va pleca împreună cu părinții adoptivi în America. Cei doi soți locuiesc într-o vilă din New York și își doresc pentru fiica lor adoptivă tot ce este mai bun și mai frumos. Gabriel Săcărin a mărturisit că adolescenta a fost deja la o ședință de terapie și că va avea nevoie de consiliere mult timp de acum încolo.
Ramona și soțul ei, Gabriel Săcărin, locuiesc într-un cartier de la periferia oraşului New York. Casa lor este foarte cochetă și spațioasă, iar în curtea din spatele ei este amenajat un loc de joacă pentru copii, cu tobogan, trambulină şi un foişor. Potrivit unor documente publice, părinții adoptivi ai Sorinei Lucan au cumpărat imobilul în 2009 cu 284.000 de dolari, iar, în prezent, el este evaluat la aproape 435.000 de dolari, relatează spynews.ro.
“În momentul acesta mi se pare că lucrurile au luat o întorsătură împotriva firii. Procurorul general a pornit două acțiuni în Instanță, una pentru consiliera copilului și rămânerea lui în țară, cealaltă pentru blocarea și revizuirea procedurii de adopție, cerând respingerea adopției. Așa cum ați auzit de la șefa Autorității Naționale, acest copil nu se poate întoarce la fosta familie de plasament pentru că ei nu mai au niciun fel de calitate și nici nu cred că vor mai primi vreodată un atestat de asistent maternal. Odată ce ai greșit, asta nu cred că se mai poate repara. Sorina va avea, în cazul în care adopția va fi întoarsă, un viitor destul de incert. Un copil la opt ani e foarte greu adoptabil. Eu nu am auzit prea multe povești de succes de adopție în România la vârste așa de mari. Eu am pornit în acest drum împreună cu soția mea și cu copiii noștri și suntem hotărâți să facem tot ce stă în puterea noastră să îl ducem la final și să-i oferim Sorinei tot ceea ce poate un copil de vârsta ei să facă cu niște părinți capabili, deștepți și iubitori, să-i dăm șansa să se dezvolte atât cât poate ea să se dezvolte”, a declarat Gabriel Săcărin într-o intervenție pe care a avut-o într-o emisiune de la Antena 3.
Într-un interviu mai vechi, Ramona Săcărin a răspuns și acuzațiilor care circulă în legătura dintre locul de muncă al soțului ei și transplantul de organe. “Lucrăm pentru două corporații mari, soțul lucrează pentru o companie de medicamente și echipamente medicale. E inginer, repară echipamente medicale. Are un serviciu foarte bun și avem o situație materială decentă. Ce au reușit să conecteze e o prostie, o încercare de scenarită”, a mai spus mama adoptivă a Sorinei.