Cum arată viitorul pasaj Piaţa Sudului, filmat cu drona! Imagini spectaculoase cu şantierul care a îngrozit bucureştenii!

De: Cancan
Publicat: 08/03/2016 | 19:40

 

Pasajul de la Piaţa Sudului este realizat în acest moment în proporţie de 47%, iar termenul de finalizare este iunie 2016, potrivit municipalităţii, însă termenul este unul nerealist, finalul anului fiind mai degrabă unul mai aproape de realitate. Hotnews.ro a prezentat o filmare cu drona realizată de către un cititor, de o calitate exceptională!

„Suntem aproape de finalizare cu devierea şi modernizarea reţelelor de utilităţi (gaze, canalizare, alimentare cu apă, electricitate etc). În acest moment putem spune că am ajuns cu lucrările la peste 90%. E important de menţionat faptul că, prin construirea acestui pasaj, reţelele vechi au fost înlocuite integral cu unele noi, moderne, nu doar în perimetrul afectat de construcţie, ci şi în zonele adiacente, ceea ce înseamnă că după darea în folosinţă a pasajului, creşte nu doar siguranţa în exploatare, dar şi calitatea serviciilor publice pentru cetăţenii din zonă. În paralel cu aceste lucrări, constructorul lucrează la realizarea efectivă a pasajului rutier, obiectiv care a ajuns astăzi la 47 %”, potrivit informaţiilor oferite de Primăria Capitalei.

Lucrarile la pasajul Piaţa Sudului sunt în întârziere

Constructorul a întârziat lucrările

Termenul estimat de finalizare a lucrărilor este iunie 2016. Constructorul susţine că s-au întârziat lucrările pentru că s-a lucrat permenant în condiţii de trafic, fapt ce a generat probleme majore în relocarea tuturor utilităţilor. ”Constructorul nu a respectat graficul de execuţie a lucrărilor”, motivează reprezentanţii municipalităţii întârzierea.

 

În bugetul pe anul 2016 al Primăriei Capitalei s-au alocat pentru pasaj Subteran Piaţa Sudului – 100 milioane lei.

Pasajul rutier subteran de la Piaţa Sudului trebuia terminat până la sfârşitul lui 2015, fiind realizat în proporţie de 90% pe fonduri europene. Din cauza faptului că nu s-a respectat acest termen, Primăria Capitalei a pierdut finanţarea europeană. Acum, termenul a fost prelungit până pe 30 iunie 2016, iar dacă nu se respectă nici această data, primăria trebuie să dea înapoi şi banii decontaţi.

Lucrările la pasaj au început în mai 2014, investiţia ridicându-se la 127 milioane lei. Constructor: Asocierea Astaldi – Euroconstruct, contractul de lucrări fiind de 88 milioane lei. Pasajul va fi realizat pe direcţia Calea Văcăreşti-strada Niţu Vasile, va avea o lungime de 356 metri şi trebuia realizat în proporţie de 70% cu fonduri europene nerambursabile.
Potrivit autorităţilor, după darea în folosinţă pasajul va reduce timpii de aşteptare în trafic, în zona respectivă, cu aproximativ 74%.

(Gabriel Niculescu)