Cum arată viața de lux a unui pușcăriaș român în Franța: ”Slugoii ne plătesc, noi trăim regește”

De: Cancan
Publicat: 07/09/2021 | 16:40

Un român închis în Franţa se laudă zilnic cu hrana primită „de la justiţie”, cu băutura, cu cele două telefoane mobile pe care le deţine, dar şi cu alte lucruri. 

Viața din închisoare nu mai este ce a fost, iar asta o poate spune cel mai bine un român dintr-o închisoare din Franța. Bărbatul se mândrește cu statutul de deținut și se laudă cu viața de lux pe care o duce în penitenciar. Dacă facem un mic studiu legat de mâncărurile și avantajele pe care le are, nu știm câți români își pot permite luxul în care se lăfăie deținuții din acestă închisoare.

(VEZI ȘI: NOTA DE PLATĂ ȘOCANTĂ PE CARE A ACHITAT-O UN GRUP DE DEȚINUȚI CARE AU POFTIT LA PIZZA ȘI SHAORMA!)

 

”Contribuabilii ne plătesc, iar noi o ducem regește”

Dușmanii îi poartă pică, iar românul are grijă să le arate cât de ”grea” este viața din închisoare.  George D. şi-a făcut cont pe o reţea de socializare în noiembrie 2020 şi de atunci este extrem de activ. Chiar recent, într-un live, bărbatul spunea cât de bine îi este în puşcărie şi că o duce regeşte.

„Sunteţi invidioşi! Slugoii, pardon, contribuabilii ne plătesc, iar noi o ducem regeşte!”. Bărbatul chiar îi îndeamnă uneori pe cei ce stau „cu mâna întinsă” să meargă în Franţa, să „dea în cap şi aşa ajung în lux”, la puşcărie.

Dacă vă întrebați în ce constă  prânzul unui deținut din Franța, ei bine așa cum am mai spus, nu știm câți români care au salariul minim pe economie își pot permite asemenea festin: o farfurie imensă cu paste și carne, două iauturi și un pepene galben. Cam așa îi răsfață statul francez pe deținuți.

George D. are două telefoane mobile, cu toate că închisorile din Franţa au telefoane în fiecare celulă, dar și televizor pentru a rămâne informat cu tot ceea ce se întâmplă cât timp românul își trăiește luxul din penitenciar.

60 de penitenciare din Franța sunt dotate cu telefoane fixe în fiecare celulă

Cotidianul Le Monde scria în februarie 2020 că în 12.000 de celule din 60 de penitenciare franceze au fost instalate telefoane fixe, ca până la începutul anului 2021, să nu mai fie nicio celulă neconectată.

„Scopul principal al instalării telefoanelor în celule este păstrarea legăturilor cu familiile”, a explicat directorul administraţiei penitenciarelor, Stéphane Brédin, în 2020.

În Franţa, se consideră că legătura familială este un factor important pentru reabilitare. În plus, cozile la cabinele telefonice provoacă adesea conflicte între condamnaţi. Autorităţile se aşteptau ca prin această măsură să reducă fenomenul traficului cu telefoane mobile din închisori, însă, se pare că acesta încă există. Tot Le Monde scria că uneori gardienii se fac că nu văd această încălcare a legii tocmai pentru a aplana tensiunile.

(VEZI ȘI: MĂCEL ÎNTR-UN PENITENCIAR DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ! L-A ÎNJUNGHIAT ÎN PIEPT ȘI… ULUITOR CE S-A DESCOPERIT LA PERCHEZIȚIE)

 

Sursa foto: Replica de constanta.ro