Cum arată traficul pe Autostrada Soarelui. Imagini realizate în această dimineață, la ora 08:11
Traficul rutier este aglomerat pe Autostrada Soarelui, pe sensul către litoral. Pe anumite tronsoane se circulă în coloană. Este coadă imensă, chiar în acest moment, la intrarea pe Autostrada Soarelui, din Capitală.
Potrivit Centrului Infotrafic, pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe sensul către litoral valorile de trafic sunt crescute, iar pe anumite tronsoane se circulă în coloană.
Pentru prevenirea producerii unor accidente de circulaţie, șoferii sunt sfătuiți să mărească distanţa în mers între autovehicule, să folosească luminile de întâlnire şi să nu se angajeze în depăşiri riscante.
De asemenea, cei care încheie coloane de autovehicule și încetinesc sau opresc brusc sunt sfătuiți să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe şoferii care se apropie din spate să reducă din timp viteza.