Încă de la începutul carierei sale muzicale, Andra Măruță (37 de ani) a fost susținută de unul dintre cele mai importante persoane din viața ei. Alexandru Mihai (67 de ani) i-a fost părinte, manager și cel mai mare susținător. Și-a sacrificat o mare parte din viață de dragul fiicei sale, iar eforturile i-au fost răsplătite cu vârf și îndesat. Puțini sunt cei care știu cum arată părintele artistei acum, la 67 de ani. Imaginea rară postată de soția lui Cătălin Măruță.
Se poate spune că o mare parte din contribuția la succesul Andrei din prezent se datorează talentului său înnăscut, dar și tatălui ei. Originară din Câmpia Turzii, Andra Măruță provine dintr-o familie numeroasă – mai are două surori și un frate. Alexandru Mihai a fost tot timpul în umbra fiicei sale, a susținut-o încă de la primele apariții pe scenă și a făcut tot ceea ce a fost omenesc pentru ca fata lui să reușească în viață. Iar rezultatele nu au întârziat să apară.
Deși nu a dorit să fie o persoană expusă în fața camerelor de filmat, tatăl Andrei a reușit să gestioneze cariera fiicei sale din umbră. Artista a declarat de nenumărate ori că fără încrederea și susținerea familiei sale, cel mai probabil, nu ar fi reușit să ajungă unde este astăzi.
„M-am născut într-o familie frumoasă și bună, cu părinți iubitori și înțelegători și cu frați talentați și mereu apropiați de mine. Când ne strângem laolaltă, ca pe timpuri, redevin copil și simt că sunt cea mai fericită din lume. Va mulțumesc pentru că ați avut mereu încredere în mine și ați știut să mă susțineți mereu pe drumul pe care am ales să pășesc”, a scris Andra pe blogul personal.
Recent, cu ocazia zilei de naștere a tatălui ei, Andra a publicat o fotografie de colecție cu părintele ei, dar și o urare emoționantă: ”La mulți ani, tată! Te iubesc”.
Invitată în podcastul lui Mihai Bobonete, Andra Măruță a răspuns tuturor curiozităților de-a lungul timpului. Nu de puține ori au existat zvonuri referitoare la etnia sa, zvonuri care au fost clarificate chiar de ea. Soția lui Cătălin Măruță are trei etnii, lucru de care este tare mândră.
„Andra: Nu am zis eu că am de toate în neamul meu? Știu, cei mai mulți cred că de gypsy se întreabă.
Bobonete: Ai ceva?
Andra: Este, cum să nu? Pai cum să cânt așa frumos, Bobo, dacă nu? E o combinație atât de frumoasă. Eu sunt România, sunt și, și, Și român, și ungur, și puțin țigan. Cu mama mamei mele nu prea mă înțelegeam, că vorbea foarte mult maghiară. Pe vremea aia nu voiam să vorbesc ca ea, acum regret, că uite, acum aveam ocazia să vorbesc încă o limbă”, a povestit aceasta în podcastul lui Mihai Bobonete.