Cum arată Tamara Buciuceanu la 90 de ani. S-a topit pe picioare, după ce nu a mai ieșit din casă de doi ani

De: Cancan
Publicat: 25/04/2019 | 09:05

Tamara Buciuceanu, una dintre cele mai mari actrițe din România, cu o carieră de peste 65 de ani, împlinește peste câteva luni venerabila vârstă de 90 de ani. Supranumită și „Doamna comediei româneşti“, îndrăgita actriță a fost sărbătorită la finalul lui 2018 pentru întreaga ei carieră și s-a bucurat foarte mult, mai ales că nu ieșise din casă de aproximativ doi ani.

„Să ştiţi că bucuria mea de astăzi este că nu m-aţi uitat. Mi-am făcut meseria cu cel mai mare drag. Dacă m-aţi aplaudat 65 de ani, înseamnă că aţi înţeles ce am vrut să spun pe scenă“, a mărturisit Tamara Buciuceanu.

Ștefan Bănică Jr. este unul dintre artiștii care și-a exprimat public aprecierea și stima față de actrița alături de care a jucat în celebrul film „Liceenii”, scrie okmagazine.ro. „Ei trebuie aniversaţi şi trebuie aplaudaţi şi ridicaţi în slăvi cât sunt în viaţă. Noi, românii, avem acest senzaţional obicei de a face mare tam-tam după. Nu mă interesează după. Acum trebuie să o facem, cât sunt în viaţă. Dacă merită o statuie, fă-i o statuie. Ce avem noi aici este un unicat, o nestemată rară pe care am preţuit-o şi o preţuim“, spunea în urmă cu doar câteva luni Ştefan Bănică.

„Să ştiţi că bucuria mea de astăzi este că nu m-aţi uitat. Mi-am făcut meseria cu cel mai mare drag. Dacă m-aţi aplaudat 65 de ani, înseamnă că aţi înţeles ce am vrut să spun pe scenă“.

A fost căsătorită cu medicul Alexandru Botez

Actriţa Tamara Buciuceanu a fost căsătorită timp de 34 de ani cu medicul anestezist Alexandru Botez, care a decedat în 1996. Cei doi soți nu au avut niciodată copii. Tamara Buciuceanu-Botez a vorbit foarte rar despre căsnicia ei.

„Pe soţul meu l-am cunoscut prin intermediul unei bune prietene, Graţiela. Mi-a spus că este un om serios, care sigur o să-mi placă. Şi aşa a fost! Ne-am căsătorit în 1962 şi am rămas împreună 33 de ani, până când el a plecat la Ceruri. Am fost o femeie de casă şi gospodină. Alexandru mi-a respectat şi mi-a iubit foarte mult cariera. La un moment dat mi-a spus: «Dragă, eu mă mulţumesc şi cu titlul de prinţ consort». Era un doctor excelent, un om serios, care mi-a înţeles destinul. De un timp mă întristez când mă gândesc la cei care puteau să mai stea lângă mine şi nu mai sunt: soţul, fratele, cumnatul, colegii cu care am împărţit scena. Nu o să-i uit niciodată şi mă rog ca Dumnezeu să îi aşeze acolo sunt sunt cei drepţi”, a declarat Tamara Buciuceanu-Botez pentru revista Taifasuri, în urmă cu câțiva ani. (Vezi aici O mai tii minte pe Geta din „Liceenii”? Cum arata acum)

Tamara Buciuceanu-Botez – Biografie

Tamara Buciuceanu s-a născut pe 10 august 1929, la Tighina, pe vremea când această regiune aparținea României. . A avut patru fraţi, Nicuşor, Costică, Lizon şi Iulia Buciuceanu, cea care avea să devină una dintre cele mai mari cântăreţe de operă din România. Ea a frecventat Institutul de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iași, în perioada 1948-1951, apoi s-a transferat la București, la Institutul de Artă Teatreală și Cinematografică la clasa profesorului Nicolae Băltățeanu. Tamara Buciucenau-Botez a terminat studiile în anul 1952.

Tamara Buciuceanu-Botez a jucat în peste 25 de filme, dar personajul emblematic pe care l-a interpretat a fost Isoscel, din seria „Liceeni”, iar iubitorii de teatru o asociază, inevitabil, cu Coana Chirița, rol interpretat pe scena Teatrului Național din Iași. Tamara Buciuceanu a jucat pe scenele marilor teatre ale capitalei precum: Giulești, Bulandra, Național, Teatrul de comedie etc. A avut roluri importante în teatru în piese precum „Coana Chirița”, „Romeo și Julieta la început de noiembrie”, „Scaunele”, „Doctor fără voie”, „Nepotul”, „Cumetrele”,„Așteptând la arlechin”, „Domnișoara Nastasia”, „Mamouret” . Actrița are o carieră impresionantă în teatru și film de peste 60 de ani.  (Citește și E de nerecunoscut! Aşa arată acum Ionică din „Liceenii“)