Alexandru Cumpănașu a devenit cunoscut la nivel național după tragedia de la Caracal. El s-a recomandat a fi unchiul Alexandrei Măceșanu, adolescenta despre care Gheorghe Dincă susține că a răpit-o și a ucis-o. Foarte puțină lume știe, însă, cine este și cum arată soția lui. În ziua în care s-a înscris în cursa pentru președinție, acesta a arătat-o lumii!
Alexandru Cumpănașu a anunțat că vrea să candideze la prezidențiale și s-a apucat să adune semnături în acest sens.
Alexandru Cumpănașu a revenit cu o postare pe Facebook, cu o zi înainte să meargă la BEC pentru a-și depune candidatura.
El a apelat la sentimenul celor care pun accent pe viața de familie și apreciază cuplurile care-și afișează dragostea în public. Alexandru Cumpănașu a pozat alături de soția sa și a amintit, din nou, că se consideră pregătit pentru funcția de președinte al României.
”Un președinte nu este un robot, oricât ar încerca să ne convingă CANDIDAȚII SISTEMULUI. Este OM, cu bune și cu rele. De aceea este important să-i cunoști viața și familia înainte de a-i acorda sprijinul. Viața unui președinte este influențată precum viața fiecăruia dintre noi de cele mai mici lucruri. Astăzi v-o prezint pe soția mea Simona, o femeie discretă, profesionistă, luptătoare, loială și care mi-a fost alături în toată această bătălie împotriva clanurilor mafiote. Nu a dat un pas înapoi, nu a vrut să iasă în evidență, mi-a fost alături și m-a susținut cu tot ce a putut. Cred că a venit momentul să avem un Președinte de 40 ani și un cuplu tânăr care să poată comunica, gândi, transmite spre viitor, spre acțiune. Nu spre comoditate și indiferență. Este șansa unui viitor TÂNĂR, dar profesionist. În care să ne știm COPIII în siguranță! Am 3 copii la 38 ani și îmi doresc să mai pot avea. România are nevoie de oameni care știu să-și crească copiii și să îi pună pe primul loc în viața lor. Haideți să dăm o șansă României să meargă spre VIITOR, NU spre TRECUT. Trecutul ne-a condus destul!„, a notat Alexandru Cumpănaşu alături de mai multe fotografii în care apare alături de partenera sa de viaţă.