Interlopul Romi Neguș este noua senzație care a băgat spaima în Clanul Sportivilor. Ceea ce nu mulți știu despre el este faptul că are o soție după care orice bărbat ar întoarce privirea.
Romi Neguș este un interlop de temut, însă și un soț și tată devotat. Acesta este spaima Clanului Sportivilor din București, căci el este cel care a băgat frica în Mircea Nebunu, liderul clanului, atunci când l-a provocat la luptă. Ceea ce nu știe multă lume este faptul că Neguș are o soție care arată foarte bine.
Felicia, soția lui Romi Neguș este o femeie sexy, brunetă, cu forme apetisante și râvnită de mulți bărbați. Aceasta este tot din Oradea, iar cei doi s-au căsătorit în anul 2018, în luna octombrie, cu 350 de invitați alături. Potrivit informațiilor oferite de wowbiz.ro, nași au fost Mircea Băluș, alias Mircea Nebunu și soția lui Andreea, iar din partea Feliciei, părinși spirituali au fost soții Olar din Oradea.
Romi și Felicia sunt acum părinții unei fetițe și par să formeze o familie fericită.
Mircea Nebunu este nașul de cununie a lui Romi Neguș, iar cei doi au ajuns la cuțite după ce orădeanul și-a anunțat apropiații că a rupt legătura cu gruparea bucureșteană.
Negocierile dintre Mircea Nebunu și Romi Neguș s-au purtat prin intermediul unei video-conferințe iar discuția a fost intermediată de un personaj pe nume Vice, apropiat sportivilor. Cei doi interlopi au vrut să facă pace și chiar au fixat o întâlnire, potrivit Wowbiz.
Lucrurile au luat-o razna însă atunci când cei din clanul sportivilor au aflat că discuția a fost înregistrată pe ascuns de Romi, iar acesta a postat fragmente din ea pe contul lui de TikTok. Cel mai furios a fost tot Vice, negociatorul, care i-a transmis un mesaj dur lui Romi.
”Băi Neguș Romi, prăduitorule, ce faci tu, îți înregistrezi frații și prietenii când vorbești cu ei? Așa faci cu toți, bă sclavule? Și zici că nu ești bombardier, că tu ești talent, ești șmecher… Păi tu așa faci cu noi, care am fost frați, împreună? Păi înseamnă că tu faci cu toți așa! Să moară… dacă nu, oricând eu cu tine. Eu nu bag frații la pârnaie, noi doi, personal, reglăm treburile. Mă duc la pârnaie pentru tine oricând”,a spus prietenul lui Mircea Nebunu într-un mesaj live adresat lui Romi Neguș.