Cum arată și cu ce se ocupă fiica lui Constantin Enceanu. Cătălina nu a călcat pe urmele tatălui ei celebru
Constantin Enceanu este unul dintre artiștii de muzică populară apreciați din România. Acesta este de ani buni în lumina reflectoarelor, însă puțin sunt cei care îi cunosc familia. Singurul copil al cântărețului este Cătălina, care a ajuns la vârsta de 37 de ani și care i-a adus până acum tatălui său numeroase bucurii. Deși părintele ei este un artist talentat, Cătălina nu a călcat pe urmele acestuia. Cum arată și cu ce se ocupă fiica lui Constantin Enceanu?
În urmă cu 37 de ani, Constantin Enceanu devenea tată. Artistul și-a dorit o familie numeroasă, însă chiar dacă are o singură fiica este acum un părinte împlinit și fericit. În urmă cu ceva timp, acesta mărturisea că venirea pe lume a fiicei sale i-a schimbat radical viața, iar ea este persoana cea mai importantă pentru el, pentru care ar fi dispus să facă orice. Constantin Enceanu este foarte mândru de fiica lui, chiar dacă aceasta nu i-a călcate pe urme și are o cu totul altă ocupație.
Cine este și cu ce se ocupă fiica lui Constantin Enceanu
Așa cum spuneam, Cătălina, fiica lui Constantin Enceanu, a ajuns acum la vârsta de 37 de ani și este la rândul său părinte. La vârsta de 23 de ani, aceasta a decis să își întemeieze propria familie și a făcut nunta. La acea vreme, Constantin Enceanu și-a dorit ca fiica lui să aibă o nuntă spectaculoasă și așa a și fost. Cu 700 de invitați și două perechi de nași, evenimentul a fost unul grandios. De asemenea, artistul i-a făcut fiicei sale un cadou consistent de nuntă: o vilă nou nouță.
Unul dintre cele mai fericite momente din viața lui Constantin Enceanu a fost acela în care a devenit bunic. Cătălina i-a oferit tatălui său doi nepoți, iar pentru ei artistul este în stare de orice.
„Pentru mine și soția mea, nepoții reprezintă totul. Îmi dau viață, îmi dau putere, parcă m-au resetat. O iau din nou, cu aceeași dorință și poftă de viață, ca la 30 de ani”, spunea Constantin Enceanu.
În ceea ce privește partea profesională, fiica lui Constantin Enceanu nu i-a călcat acestuia pe urme. Se pare că ea nu a moștenit talentul muzical al tatălui, așa că a apucat-o pe un alt drum în viață. În prezent, Cătălina se ocupă împreună cu soțul său de afacerea familiei, un restaurant.
„De restaurant se ocupă copii mei. Soția, ginerele, fata… E o afacere de familie. Eu mai puțin sunt luat în calcul, că sunt mai tot timpul plecat. Greutatea cade pe umerii lor, mai puțin pe a mea. Eu mă ocup de treburile administrative’, mai spunea Constantin Enceanu, în urmă cu ceva timp.