Cum arată „Sclava Isaura” la 67 de ani. Actrița care cucerea România în anii ’90 a ajuns de nerecunoscut
La începutul anilor 90`, serialul ”Sclava Isaura” a făcut furori în România. Fiind prima telenovelă transmisă pe micile ecrane – imediat după Revoluție, telespectatorii urmăreau fiecare episod cu sufletul la gură. La acea vreme, Lucelia Santos avea 19 ani, iar frumusețea ei devenise un simbol al femeilor de pretutindeni. În prezent, ”sclava Isaura” are 67 de ani și a ajuns de nerecunoscut.
Serialul fenomen ”Sclava Isaura” a înregistrat un succes fulminant. Fiind difuzat în peste 80 de țări, telenovela a ocupat pentru mult timp locul 1 în topul liderilor de audiență de la acea vreme. În România, imediat după Revoluție, serialul a fost primit ca o gură proaspătă de aer, având un impact semnificativ asupra societății în plină dezvoltare spre modernism.
Cum arată acum Lucelia Santos, actrița care a interpretat rolul principal în telenovela ”Sclava Isaura”
La începutul anilor 90`, serialul brazilian ”Scalava Isaura” a făcut furori în România. Lucelia Santos avea 19 ani la acea vreme, devenind astfel prima actriță străină care apare într-un serial difuzat în China. La fel ca în întreaga lume, telespectatorii au fost fascinați de povestea dintre ea și stăpânul Don Leoncito, poveste care i-a făcut pe români să stea cu ochii lipiți de televizoare. NU RATA: Cristina Șișcanu, criticată după ce s-a filmat mâncând ciocolată Dubai cu Petra: „Nu este corect să implicați…”
La peste 30 de ani de la difuzarea telenovelei în România, rolul de ”Scalava Isaura” și-a pus amprenta asupra carierei Luceliei Stantos. În prezent, ”Isaura” are 67 de ani, s-a retras din lumina reflectoarelor, însă nu a renunțat la actorie. Este foarte activă pe social-media și joacă în diverse piese de teatru. Odată cu vârsta, timpul și-a pus amprenta asupra aspectului său fizic. Puțini sunt cei care mai fac asocierea între ea și tânăra care a cucerit lumea artistică la doar 19 ani. Între anii 1980- 1981, pentru a scăpa de eticheta rolului de sclavă, Lucelia a pozat de două ori în revista Playboy, apariții care au înregistra vânzări record, dar care au născut numeroase controverse și polemici în țara sa natală, Brazilia.
Faimoasa ”Isaura” este acum bunica unei fetițe în vârstă de 6 ani, statut pe care și-l asumă din plin și de care este tare mândră. A fost căsătorită cu dirijorul și compozitorul John Neschling, de care a divorțat în urmă cu mai mulți ani și au împreună un fiu, Pedro (42 de ani), care a călcat pe urmele mamei sale și este tot actor. În vara anului trecut, Lucelia a aniversat 50 de ani de carieră.