Cum arată satul din Munții Apuseni dezvoltat după accidentul aviatic în care a murit Adrian Iovan. A devenit un loc plin de turiști

Publicat: 25/06/2024 | 12:50
Drumul lui Iovan/foto: Facebook

La zece ani de la tragicul accident aviatic din Munții Apuseni, evenimentul tragic din 20 ianuarie 2014 este încă rememorat. În prezent, locul prăbușirii a devenit o atracție turistică,  dezvoltând un sat turistic în zonă și valorificând  tragedia care a avut loc în Munții Apuseni în ianuarie 2014. 

În acea zi fatidică, un avion Britten Norman Islander BN 2A-27, pilotat de Adrian Iovan și copilotat de Răzvan Petrescu, a fost nevoit să aterizeze forțat într-o zonă împădurită la peste 1.500 de metri altitudine, la granița dintre județele Alba și Cluj. Din nefericire, accidentul a dus la pierderea vieții pilotului Adrian Iovan și a studentei Aura Ion. Aeronava transporta o echipă de cinci cadre medicale din București către Oradea.

Citește și: ROMÂNIA SE GĂSEȘTE ȘI ÎN SUA! POVESTEA SATULUI AMERICAN CARE POARTĂ NUMELE ȚĂRII NOASTRE. „NICI NU EXISTĂ ASFALT”

Cum arată locul unde pilotul Adrian Iovan și-a pierdut viața

Promovarea zonei a oferit o oportunitate semnificativă pentru dezvoltarea turistică. Locuitorii din Horea au transformat locul într-un adevărat paradis turistic, construind pensiuni și cabane care oferă cazare pe tot parcursul anului.

La aproximativ un kilometru de locul tragediei aviatice, în vecinătatea unei păduri, s-a dezvoltat un sat turistic care a atras numeroase investiții private. În prezent, aici funcționează o pensiune turistică și s-a creat o bază pentru Clubul Montan Apuseni, o asociație de aventurieri dedicată atât promovării regiunii, cât și conservării mediului și protejării speciilor sălbatice.

„La Petreasa ești în mijlocul Apusenilor și vezi spre sud Valea Albacului și Valea Arieșului, iar în depărtare îți atrage atenția un masiv care se ridică deasupra tuturor: este muntele Vulcan, sau Buceș-Vulcan cum mai este cunoscut. Dacă vizibilitatea este bună în fundal poți zări crestele Retezatului! În aceeași direcție poți vedea Munții Metaliferi cu Roșia Montană, precum și Trascăul.

Îndreptându-ți privirea spre sud-vest, vei descoperi cel mai înalt vârf al Apusenilor, Bihor (1.848 de metri), remarcat prin releul de pe vârf și turbinele eoliene montate pe creastă. Pe același picior, spre sud se poate vedea Muntele Găina. Munții Apuseni oferă o experiență deosebită pentru cei care doresc să exploreze această zonă. Drumul care urcă până la altitudinea de 1.600 de metri este spectaculos și poate fi parcurs cu ușurință cu mașina”, conform celor de la Clubul Montan Apuseni.

Drumul lui Iovan/foto: Facebook

În satul turistic, Primăria Horea a construit câteva clădiri de lemn și o scenă destinată evenimentelor culturale și tradiționale. Printre acestea se numără Târgul Lemnarului, care are loc anual în luna august și atrage sute de moți. Evenimentul cultural-artistic include și o competiție în care participanții își demonstrează abilitățile în mânuirea uneltelor folosite pentru exploatarea și prelucrarea lemnului, cum ar fi securea, fierăstrăul, drujba și țapina, o unealtă specială pentru manipularea buștenilor.

Cu câteva sute de lei, un turist poate petrece un mini-concediu într-o regiune sălbatică care, la prima vedere, pare izolată de restul lumii. Asfaltarea „Drumului lui Iovan” de către Primăria Horea a simplificat considerabil accesul vizitatorilor. Astfel, oricine poate ajunge cu ușurință cu mașina până aproape de pădurea unde s-a prăbușit avionul.

Citește și: AI 15 LEI ÎN BUZUNAR? POȚI SĂ ÎȚI CUMPERI O CASĂ ÎNTR-UN CADRU DE VIS ÎN ITALIA