Claudia Pavel a rămas cu “amintiri” neplăcute după participarea la Exatlon. La puțin timp după ce a ajuns în Republica Dominicana, Claudia Pavel s-a umplut de bube. Vedeta a făcut alergie la înțepaturile de insecte. A fost nevoie de intervenția medicilor pentru ca artista să se vindece.
Acum, la trei luni de la ieșirea de la Exatlon, Cream nu a scăpat de semnele de pe picioare. Vedeta a rămas cu cicatrici de la bubele pe care le-a avut la Exatlon. În mod surprinzător, urmele persistă, iar Claudia Pavel nu a scăpat de semnele de pe picioare. Cream crede că va rămâne cu aceste „amintiri” pe viață. Deși încearcă să le ascundă cu bronzul organic, cicatricile se pot observa la o privire mai atentă.
„Încă nu am scăpat înțepături și nu știu dacă voi scăpa vreodată. O să rămân cu “amintiri” de la Exatlon toată viață, ce să spun. Le ascund cu ajutorul bronzului organic! Din păcate, așa se prezintă acum lucrurile, dar pe undeva este normal. În Republică Dominicană, am stat în condiții greu de imaginat! Totuși, nu sunt genul de om care să se plângă, sunt o femeie puternică și cum am depășit atunci problemele, așa voi face și în viitor”, a povestit Claudia Pavel pentru wowbiz.ro.