Cum arată orașul „care nu doarme niciodată trage un pui de somn”. Imagini din iadul newyorkez
Un român stabilit la New York, în Statele Unite ale Americii, a publicat în mediul online mai multe fotografii din metropola în care locuiește, pe timpul pandemiei.
Lângă mesajul „Oraşul care nu doarme niciodată trage un pui de somn”, fotografiile postate de Eduard Pălăghiţă au fost realizate în centrul New York-ului pustiu cu o Dacie 1300 fabricată în 1977, adusă de român peste Ocean.
Modelul este înmatriculat la New York şi este singurul din toată America. Edi este posesorul singurei Dacii din acest oraș. Se mândreşte cu ea de fiecare dată când are ocazia şi spune că maşina merge ca unsă, deşi are peste 40 de ani, pe pagina sa de Facebook.
Cel mai lovit oraș din SUA de COVID-19
Conform statisticilor date publicității duminică, 12 aprilie 2020, Statele Unite ale Americii au înregistrat 1.514 noi decese în 24 de ore, un număr în scădere pentru a doua zi consecutiv, potrivit bilanţului cotidian prezentat de Universitatea Johns Hopkins.
Potrivit AFP, sursa citată înregistra 1.920 de noi morţi sâmbătă şi 2.108 vineri. SUA sunt cea mai afectată ţară de pandemia de COVID-19, cu cel puţin 22.020 de decese şi 555.000 cazuri confirmate.
Situaţia este deosebit de gravă în statul New York, epicentrul pandemiei cu peste 9.000 de morţi, dintre care aproape 7.000 în oraşul New York.
Conform precizărilor făcute în aceeași zi de guvernatorul statului, Andrew Cuomo, „Nu vedem o scădere importantă, este doar o stabilizare”.
SUA se află în aşteptare din cauza restricţiilor introduse pentru a opri răspândirea pandemiei.
„Este o ciumă cum ţara noastră nu a văzut niciodată, dar câştigăm bătălia, câştigăm războiul”, a afirmat pe Twitter preşedintele Donald Trump într-un mesaj video de Paşte.