Cum arată cântăreața Olguța Berbec în ultimul trimestru de sarcină. FOTO
Olguța Berbec urmează să devină mămică pentru a doua oară și mai este foarte puțin timp până când își va putea ține bebelușul la piept.
Olguța Berbec și soțul ei vor mai avea o fetiță. Interpreta de muzică populară a mărturisit că s-a confruntat cu unele probleme în timpul sarcinii, însă acum se simte bine. Timpul a trecut, iar burtica de graviduță a crescut. La sfârșitul lunii ianuarie, micuța lor va veni pe lume și toată familia o așteaptă cu nerăbdare.
Olguța Berbec le-a împărtășit fanilor două fotografii emoționante cu burtica de graviduță. Una făcută de fetița ei, Cezara, și alta făcută de soțul ei, Remus Novac. Iar fericirea se poate observa cu ușurință pe chipul ei.
Cezara, fiica lor cea mare, a fost uimită când a aflat că va deveni surioara cea mare, dar abia așteaptă să o cunoască pe micuță.
”Se va naște la finele lui ianuarie. Eu ma așteptam la un băiețel. Mi-am dorit. Iar soțul și fetița au vrut fetiță. Fetița a fost puțin speriată de veste, dar acum este bucuroasă de veste. O să fie două surori, se vor avea una pe cealaltă! Mi-a fost foarte rău, dar acum îmi este bine. Chiar mă bucur de perioada asta”, spunea Olguța Berbec.
Olguța Berbec și Remus Novac i-au avut ca nași pe Gabriela și Mihai Morar
Cântăreața Olguța Berbec s-a căsătorit religios cu saxofonistul Remus Novac pe 6 noiembrie 2016, iar nașii lor au fost Gabriela și Mihai Morar. Ceremonia a avut loc la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, iar la petrecere au participat peste 1.000 de invitați.
“Am avut emoţii mari, dar am fost cea mai fericită. Am avut o petrecere mare cu peste 100 de invitaţi. Ţinuta mea a fost creată o creatoare din Timişoara ce îmi este şi prietenă. Locaţia a fost foarte frumoasă, ne-am simţit minunat”, a mărturisit artista într-un interviu mai vechi.