Cum arată noul triplex al lui Ruby de aproape 500.000 de euro! Vedeta are priveliște spre lac
Îndrăgita Ruby s-a mutat într-un triplex în valoare de aproximativ 500.000 de euro. Aceasta a luat în primire locuința în primăvara anului trecut. Apartamentul cu trei etaje este renovat de la zero de artistă.
Cântăreața a cumpărat locuința de la dezvoltator cu o sumă de aproape 200.000 de euro. Ruby a investit, de asemenea, circa 300.000 de euro în finalizarea tuturor încăperilor. Cântăreața a muncit din greu pentru a-și satisface dorința, în copilărie ducând o viață grea alături de bunica sa.
Apartamentul uriaș acoperă etajele 15,16 și 17 și se află în zona Colentina, în apropiere de lacul Plumbuita. Artista se bucură zilnic de o priveliște minunată, cu vedere spre lac.
„Pe casă pot să spun că am dat toată munca mea, sufletul meu, inima mea. Am ajuns la investiţia de aproape de 300.000 de euro, surprinzător. Pentru că eu credeam că 15.000 de euro sunt de ajuns să-mi termin treaba cu casa. Pentru că acum m-am mutat în renumitul cartier Colentina, într-un apartament duplex. Locuiesc cu iubitul meu dar şi cu patru pisici şi urmează să vină şi cei patru căţeluşi după ce pun balustradă la balcon. Mamaia este deocamdată la Constanţa unde are grijă de un frăţior mai mic de patru ani de la tatăl meu. Ştiu că voi ştiţi de un alt frate de-al meu care are 10 ani şi pe care îl ştie toată lumea”, declara Ruby în urmă cu un an.
CITEȘTE ȘI: Ce salariu încasează de la Antena 3 Mihai Gâdea în fiecare lună. Suma este colosală pentru România
Baia preferată a lui Ruby este în nuanțe de negru cu auriu, fiind decorată toată în leopard.
În noua locuință, Ruby stă împreună cu iubitul ei, câinii și pisicile, iar surse spun că și-a adus și bunica din Medgidia, cea care a crescut-o.
CITEȘTE ȘI: De necrezut! Ce i-a propus George Burcea la despărțire Andreei Bălan! Artista a rămas șocată
Are o bucătărie imensă, unde chiar gătește, mai ales de când e nevoită să stea acasă. Geamurile imense asigură lumina naturală și un acces direct către terasă, unde probabil că mănâncă atunci când vremea o permite. Câinii și pisicile ei adoră să stea pe balcon, spun unii.
CITEȘTE: Emy de la Survivor, trecut tensionat cu Carla’ s Dreams! Tânăra a fost umilită de cântăreț
A avut o copilărie grea
Absolventă a Liceului de Muzică Dinu Lipatti, Ana Claudia Grigore a cochetat pentru câtva timp și cu jurnalismul, dar muzica a fost chemarea ei de suflet. Părinții ei au plecat în Italia să muncească, iar ea a rămas să fie crescută de o bunică. Multe și amare lacrimi a vărsat Ruby de dorul părinților, care, după ce că au părăsit-o, au mai și divorțat. Despre asta nu s-a știut nimic până prin 2013, când o mătușă de-a ei a venit la Kanal D să povestească despre copilăria ei chinuită.
“Ei (părinții lui Ruby. n.r.) veneau în țară o dată pe an și stăteau câte două săptămâni, poate de două ori, cel mult. Uneori, mai mergeam și eu cu ea la ei, în Italia. Dar îi vedea rar. Când plecau, Claudia se ascundea în șifonier, acolo unde ei aveau hainele, și plângea după ei. Alteori, eu eram în casă și vorbeam cu cineva și Claudia îmi zicea «E mama în casă, scoate-o afară». I-a fost greu”,povestea o mătușă pentru aceeași televiziune.