Cum arată Mihai Petre după accidentul teribil suferit în Bulgaria. Dansatorul a mers la o clinică privată din București pentru a-și rezolva problemele

Publicat: 16/08/2023 | 14:28

Pe Mihai Petre l-a luat valul. La propriu! Întors recent din vacanța petrecută în Bulgaria, juratul de la Te Cunosc de Undeva și-a propus ca prima sa oprire de pe plaiurile mioritice să fie efectuată în cabinetul unui chirurg ortoped. Și-a rupt degetul mic, astfel că dansatorul a mers de urgență la medicul care i-a tratat, acum ceva vreme, o altă ruptură. Semn că Mihai e fidel! CANCAN.RO a reușit să surprindă imagini exclusive fix în momentul în care soțul Elwirei părăsea Ponderas. 

Cu toate astea, nimic nu avea să prevestească faptul că juratul de la Te Cunosc de Undeva se va întoarce în România cu o accidentare care-i cam dă bătăi de cap. Mihai Petre și-a dus toată familia în Bulgaria cu gândul de a petrece împreună câteva zile de relaxare la mare, însă un val, așa cum a menționat chiar el pe rețelele de socializare și cum stipulam mai sus, i-a produs o ruptură a unui deget.

“Întotdeauna o plăcere să mă văd cu Dr. Vlad Predescu – chirurg ortoped. Bine… recunosc că nu mă așteptam să îl vizitez la așa scurt timp de la ruptura de ligament colateral, cu o altă ruptură. De data asta e un deget, mic, e adevărat, nimic grav, însă am avut parte de aceeași atenție, profesionalism și conversație de calitate care ajută enorm, cred eu, în relația medic-pacient.

Aveți grijă cu valurile dacă sunteți la mare. Nu e bine să te lași dus de val întotdeauna. Nici nu mi-am dat seama cum am fost luat de unul. Bine că m-am ales doar cu atât. Vacanță frumoasă!”, a scris juratul de la Te Cunosc de Undeva, pe o rețea de socializare.

Juratul de la Te Cunosc de Undeva, accidentare în vacanța din Bulgaria / (Sursa: CANCAN.RO)

Dansatorul Mihai Petre nu mai e atât de fit

Imaginile surprinse de CANCAN.RO chiar în momentul în care Mihai Petre părăsea Ponderas, cu tot cu analizele aferente în mână, mai indică faptul că juratului i-a cam priit, totuși, vacanța. Din anumite considerente. Nu de alta, dar soțul Elwirei a cam făcut „ghiozdănel”.

(NU RATA: Mihai Petre l-a dat afară pe Răzvan Fodor din planurile Antenei 1 pentru cea mai nouă emisiune a postului. Schimbare de ultimă oră!)

Îmbrăcat într-o ținută de vară, alegând să poarte o pereche de bermude și o cămașă albă, descheiată până la piept, haine asortate cu teniși în aceeași nuanță cu partea de sus a outfit-ului, dar și accesorizată cu o borsetă neagră și o serie de brățări în diferite culori, Mihai Petre a atras toate privirile pe stradă. Separat că e înzestrat cu o poziție impunătoare, orice ar purta, și e mereu țiplă până și la ultimul fir de păr. De această dată a putut ridica sprâncenele tuturor celor prezenți în zona de nord a Capitalei, acolo unde a mers să-și evalueze degetul. Iar asta pentru că nasturii de la cămașă țipau puțin. Nu că ar fi o neapărată problemă. De kilograme poate scăpa imediat dată fiind activitatea profesională pe care o întreprinde. Obișnuind, totuși, de-a lungul anilor cu trupul care i-ar putea face invidioși pe tinerii de 20 de ani, de această dată… Mihai Petre a surprins. E clar!

Mihai Petre s-a cam dolofănit / (Sursa: CANCAN.RO)

(VEZI ȘI: Mihai Petre a sărbătorit 15 ani de căsnicie cu Elwira, dar tremură! Nu vrea să se gândească la asta, dar se va întâmpla: ”Pe acesta nu-l aștept!”)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.