Cum arată micul-dejun al unui pacient infectat cu virusul COVID-19, la spitalul din Neamț. „Urlu în mine de indignare”
Spitalele din România sunt asaltate de numărul mare de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Cadrele medicale lucrează mult peste program ca să facă față valului de oameni și să îi ajute pe toți. Boala îi slăbește pe majoritate, iar nici condițiile în care sunt ținuți nu îi ajută prea mult.
În această dimineață, un bărbat din Piatra Neamț a postat, pe rețeaua de socializare Facebook, o fotografie cu micul-dejun primit de un pacient infectat cu noul coronavirus. Bărbatul este revoltat deoarece porția de mâncare este foarte mică pentru un om. Aceasta conține două felii de pâine, un cub mic de unt și o felie de salam. (CITEȘTE ȘI: CORONAVIRUS ÎN ROMÂNIA! 251 DE NOI CAZURI DE INFECTARE ÎNREGISTRATE ÎN ULTIMELE 24 DE ORE! BILANȚUL CELOR CONTAMINAȚI AJUNGE LA 3.864)
Pacienții infectați cu virusul COVID-19 trebuie să fie hrăniți corespunzător, pentru a putea suporta tratamentul ce li se administrează. (VEZI ȘI: UN BĂIEȚEL DE 5 ANI, DECEDAT ÎN URMA CONTAMINĂRII CU NOUL CORONAVIRUS! ESTE CEA MAI TÂNĂRĂ VICTIMĂ RĂPUSĂ DE COVID DIN EUROPA)
„Neața! M-am hotărât să postez condițiile din spital pt că urlu în mine de indignare, sunt frustrat maxim, când Statul ne mulge de atâția ani și când avem nevoie de el, ca de fiecare dată trebuie să ne descurcam singuri
Unde sunt banii noștri, ne-am săturat să fim furați și mințiți de zeci de ani, dacă nu acum când vom lua atitudine. De noi depinde să schimbăm ceva, să nu-i mai lăsăm să ne calce în picioare”, se arată în postarea de pe Facebook.