Marcel Andrei, în vârstă de 34 de ani, a făcut ravagii cu apariția sa în sezonul 8 al emisiunii Insula Iubirii încă de la primul episod difuzat. Maluma de România, așa cum s-a autointitulat, a cucerit imediat fanii show-ului de pe Antena 1 cu replicile sale amuzante. Mai mult decât atât, a fost lansată și o melodie ale cărei versuri sunt bazate pe spusele ispitei masculine. Piesa nu a fost trecută cu vederea nici de către Elena, mama bărbatului. Femeia se afișează pe TikTok la fel ca fiul ei.
Dincolo de atitudinea de „bad boy” pe care a afișat-o la Insula Iubirii, Marcel Andrei este un familist convins. Bărbatul ține foarte mult la mama sa și se fotografiază des în prezența ei. La rândul ei, Elena a devenit virală pe TikTok, acolo unde pune diferite videoclipuri în stilul „chulo”, așa cum ar spune fiul ei.
Elena Andrei a reușit să adune sute de mii se vizualizări la videoclipurile sale postate pe TikTok. Femeia este foarte cochetă și se afișează în diferite ținute, iar ochelarii de soare nu lipsesc. Recent, aceasta s-a filmat alături de fiul ei, Marcel.
Videoclipul a ajuns imediat viral, mai ales că pe fundal se aude piesa lui Jimmy Dub -Hola Mami Que Guapa – realizată din replicile celebre ale ispitei de la Insula Iubirii, precum „shai laic a daimanz in dă scai”, „miau, miau” sau „stilul meu e așa, mai chulo”.
Dincolo de faima obținută prin emisiune, Marcel a atras atenția publicului și prin relația sa apropiată cu mama sa, Elena.
„Eu cu fiul meu Marcel, viața trebuie trăită din plin!”, a scris mama lui Marcel în descrierea videoclipului în care apare alături de fiul său.
Elena Andrei este foarte mândră de fiul ei, astfel că nu a ezitat să răspundă nici comentariilor răutăcioase la adresa lui Marcel. O persoană a întrebat câte clase are Marcel, sugerând că acesta nu are prea multe studii, iar mama lui a sărit imediat și i-a luat apărarea.
„Draga mea, el deja a spus, a terminat liceul cu Bac. Emisiunea e pentru distracție, ne mai scoate din depresie.”, a fost răspunsul Elenei Andrei.
Marcel a reușit să aducă zâmbetul pe buzele telespectatorilor în fiecare ediție a emisiunii Insula Iubirii. Totodată, el a demonstrat că este o persoană foarte sensibilă. Ispita de la Antena 1 nu a avut o viață tocmai ușoară.
Părinții lui Marcel s-au despărțit pe când era doar un adolescent, iar el a rămas alături de mama sa. A început să muncească de la vârsta de 15 ani, iar tatuajele de pe corp fac parte din povestea lui de viață.
„Eu sunt plecat de acasă de la vârsta de 15 ani. Ai mei lucrau ca și gardieni publici amândoi și după aceea nu le-a mai convenit salariul, nu mai era suficient și după aceea, a plecat mama mea, după aceea și tatăl meu și pe parcurs s-au despărțit.
Așa a fost să fie… De la vârsta de 15 ani am rămas singur. Eu am o istorie (n.r. arată către tatuaje). Este sora mea, nepoata mea, mama și numele tatălui meu. Am și un soldat pentru că am lucrat cinci ani în armată și mi-am făcut tatuajele astea ca să fiu aproape de familie pentru că mereu eram departe.”, a povestit ispita Marcel la Insula Iubirii.