Cum arată locuința Gabrielei Cristea și a lui Tavi Clonda. Cei doi au investit peste 200.000 de euro. FOTO

Publicat: 12/08/2021 | 19:31

Gabriela Cristea și Tavi Clonda formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbiz-ul românesc. Împreună, și-au clădit o familie și chiar și-au construit și casa viselor lor! Cum arată locuința celor doi?

Gabriela Cristea și Tavi Clonda au clădit împreună o familie și au ridicat o casă pe forțele proprii. Iar locuința de vis a familiei a costat nu mai puțin de 200.000 de euro! Cei doi au început acomodarea în vilă în anul 2017, după ce prezentatoarea TV a născut-o pe Victoria Bella Margot. Cei doi au început să ridice casa dinainte ca aceștia să fie căsătoriți. În tot acest timp, cei doi soți au investit timp și bani pentru ca locuința să arate pe bunul plac.

După un divorț răsunător, Gabriela Cristea nu a încetat niciodată să caute dragostea adevărată, astfel că în anul 2015, destinul ei s-a intersectat cu cel al lui Tavi Clonda, cel alături de care a și clădit o familie. Cei doi locuiesc într-o vilă luxoasă care a costat nu mai puțin de 200.000 de euro. În cadrul unui interviu, cei doi au făcut turul casei pentru a le arăta urmăritorilor cum arată căminul conjugal!

”Noi când ne-am apucat de casa asta nu eram căsătoriți. Eram așa niște nebuni frumoși care se gâdeau ei cam ce își doreau de la o casă. Și ne-am așezat la masă și am început să discutăm: tu ce vrei, tu ce vrei. Și ne-am apucat să desenăm. Și când am terminat desenul ne-ncăpea casa și în teren la vecinul“, a povestit Gabriela Cristea.

Gabriela Cristea și Tavi Clonda, casă de 200.000 de euro. Sursă foto: Capturi video

Gabriela Cristea și Tavi Clonda și-au proiectat singuri casa

Tavi Clonda și Gabriela Cristea și-au proiectat singuri casa. Totuși, pe de altă parte, prezentatoarea TV mărturisește că locuința nu este încă gata în totalitate și ar mai dura zece ani până când va fi ”ca la carte”.

”Când am proiectat casa, țin minte și acum, am desenat-o mai întâi pe pământ. Când am intrat noi dintr-o cameră în alta, pe pământ, nu ziceam că e așa mare. Apoi am ridicat-o la roșu, apoi la alb, se cam restrângea spațiul.

Noi doi suntem la fel. De obicei într-o relație, unul e contabilul, unul e visătorul. Amândoi suntem doi artiști, doi visători și nici unul nu a zis că e prea mare sau prea mică. De asta a ieșit atât de mare, dar mie nu îmi pare rău, nici Gabrielei nu îi pare rău. Dar este foarte greu de întreținut, avem nevoie de ajutor“, a povestit Tavi Clonda.

”Casa noastră am împărțit-o foarte simplu. În partea de jos este zona în care stăm în timpul zilei, unde stăm cu fetele, ieșim la joacă, gătim, mâncăm, ne uităm la televizor, În partea de sus avem dormitoarele, cele două camere ale fetelor și garsoniera noastră. Noi ne-am făcut un spațiu mai mare, unde dormim, dar și chiar dacă dormim, ne-am dorit să fie un spațiu așa, mai pe placul nostru“, a mai precizat vedeta.

Sursă foto: arhivă CANCAN / capturi video Youtube