Ce relație are, de fapt, George Simion cu soacra lui: ”Să nu mai zici cuvântul ăsta!”
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Altceva Podcast » Cum arată lacrimile unui chirurg eminent. Prof. Irinel Popescu recunoaște: „La noi sunt greu de definit”

Cum arată lacrimile unui chirurg eminent. Prof. Irinel Popescu recunoaște: „La noi sunt greu de definit”

De: Diana Măcică 14/08/2023 | 16:00

Irinel Popescu, invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului „ALTCEVA”, a vorbit despre momentele de cumpănă din sălile de operație. Care sunt sentimentele ce-i încearcă pe chirurgi atunci când pacienții nu reușesc să fie salvați cu toate că șansele lor de supraviețuire sunt aproape nule, aflați în rândurile de mai jos. De asemenea, pentru a vizualiza discuția integrală dintre reputatul profesor doctor și directorul editorial al Grupului Gândul, abonați-vă la canalul de YouTube ”ALTCEVA cu Adrian Artene”.

Timp pentru ritualuri de realizat, înainte de intrarea în sălile de operație, nu există pentru Prof. Dr. Irinel Popescu. În aceeași măsură, după cum a menționat chiar el în cadrul interviului, regretă că nu a realizat mai devreme cât de importantă este rugăciunea rostită înainte de intervenții.

(NU RATA: Prof. dr. Irinel Popescu, invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene)

Podcastul poate fi urmărit integral pe canalul de YouTube ”ALTCEVA cu Adrian Artene.

„Face parte din drama chirurgului și a meseriei pe care și-a ales-o

Adrian Artene: Ați trecut printr-un moment în care să lăcrimați în sala de operație? 

Irinel Popescu: În sală nu poți să-ți permiți pentru că și atunci când ai un eșec, eventual îl ai după ce ai încercat să faci totul. Deci nu ai timp de lacrimi, trebuie să te concentrezi, să încerci să faci tot ceea ce știi și ceea ce poți ca să salvezi bolnavul, după… Lacrimile unui chirurg sunt greu de definit. Ele survin întotdeauna atunci când nu reușește să salveze bolnavul și îmbracă forme diferite. De cele mai multe ori e starea sufletească, cu totul specială, combinația, spunem noi, de umilință și neputință și care te îndeamnă la autoperfecționare. În realitate, chiar atunci când șansele bolnavului sunt 3% și din păcate nu reușește să supraviețuiască operației te întrebi dacă puteai face, totuși, ceva să-l aduci în cele trei procente de care ar fi putut să beneficieze. Da, face parte din drama chirurgului și a meseriei pe care și-a ales-o, dar poate și din frumusețea acestei meserii.  

„Întotdeauna, mai ales în operațiile grele, ai nevoie de Dumnezeu”

Adrian Artene: Ce ritualuri aveți înainte de a intra în sala de operație?

Irinel Popescu: Nu am niciun ritual și nici nu am avut timp să mă formez în spiritul ăsta pentru că, și la Spitalul de Urgențe Floreasca, și la Spitalul Fundeni, și, pe urmă, în cursul stagiilor de perfecționare, în special în Statele Unite, nu era timp. Totul se petrece atât de rapid, vizita, îngrijirea bolnavilor și, pe urmă, momentul în care trebuie să ajungi în sală, încât timpul personal e foarte puțin. Evident, rugăciunea înainte de operație ar fi utilă. Îmi pare rău că n-am realizat mai devreme lucrul ăsta pentru că-ți dă un sentiment unic de liniște tonică și mobilizatoare, cumva, și întotdeauna, mai ales în operațiile grele, ai nevoie de Dumnezeu. 

Podcastul poate fi urmărit integral pe canalul de YouTube ”ALTCEVA cu Adrian Artene” / (Sursa: Captură video)

(VEZI ȘI: Diana și Sorin Gadola, unul dintre iniţiatorii festivalului UNTOLD, invitați la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. A intrat în presă în anul 2021 lucrând ca reporter/redactor pentru Antena Stars, post de televiziune aparținător al trustului media Intact. Pasionată de astrologie și horoscop, citeste mai mult
Parteneri
Cum arată marea iubire a lui Ion Țiriac,  la 54 de ani. Imagini incendiare cu Sophie Ayad!
Cum arată marea iubire a lui Ion Țiriac, la 54 de ani. Imagini incendiare cu...
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua...
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit în noaptea de Înviere
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit în noaptea de Înviere
Un proprietar oferă o casă gratis, la țară, unei familii tinere. Care este singura condiție impusă de acesta și ce dotări are locuința
Un proprietar oferă o casă gratis, la țară, unei familii tinere. Care este singura condiție...
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul:
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." |...
Un fermier german se plânge că găsește greu să angajeze români chiar și cu 3.000 de euro pe lună
Un fermier german se plânge că găsește greu să angajeze români chiar și cu 3.000...
Dmitri Peskov atacă democrația din Europa: „În România un candidat câștigă alegerile, dar nu e bun pentru că vrea să discute cu Rusia”
Dmitri Peskov atacă democrația din Europa: „În România un candidat câștigă alegerile, dar nu e...
O actriță cunoscută încă din copilărie a murit la 24 de ani. A avut primul rol principal la doar 6 ani
O actriță cunoscută încă din copilărie a murit la 24 de ani. A avut primul...
Ești obligat să oprești dacă un pieton e pe sensul opus? Regula pe linia de tramvai
Ești obligat să oprești dacă un pieton e pe sensul opus? Regula pe linia de...
Zi de doliu național în România sâmbătă, pe 26 aprilie, pentru Papa Francisc
Zi de doliu național în România sâmbătă, pe 26 aprilie, pentru Papa Francisc
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în...
Prin ce momente dificile a trecut Marina Almășan, atunci când a încheiat relația pe care o avea cu Victor Socaciu?
Prin ce momente dificile a trecut Marina Almășan, atunci când a încheiat relația pe care...
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva...
Skinnytok, trendul de pe TikTok prin care tinerii îşi riscă viaţa. Pot ajunge la anorexie
Skinnytok, trendul de pe TikTok prin care tinerii îşi riscă viaţa. Pot ajunge la anorexie
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
Top produse electrice la LIDL: Robotul autonom pentru gazon Parkside și alte ajutoare de nădejde în curte/gradină
Top produse electrice la LIDL: Robotul autonom pentru gazon Parkside și alte ajutoare de nădejde...
Niciun astronaut nu a părăsit vreodată atmosfera Pământului
Niciun astronaut nu a părăsit vreodată atmosfera Pământului
Singurul Papă care a refuzat asta! Nimeni, dar absolut nimeni nu s-ar fi gândit. Gestul făcut de Suveranul Pontif cu fix 152 de zile înainte să moară!
Singurul Papă care a refuzat asta! Nimeni, dar absolut nimeni nu s-ar fi gândit. Gestul...
Ești obligat sau nu să oprești la trecerea de pietoni dacă persoana care traversează se află pe sensul opus? Ce spune Codul Rutier, de fapt, inclusiv când există și o linie de tramvai
Ești obligat sau nu să oprești la trecerea de pietoni dacă persoana care traversează se...
Când se spală în Săptămâna Luminată, fără să fie păcat. Zilele în care nu ai voie să faci nimic
Când se spală în Săptămâna Luminată, fără să fie păcat. Zilele în care nu ai...
Călin Georgescu a primit interzis! Anunțul făcut de Rusia: Cine a condamnat România pentru asta?
Călin Georgescu a primit interzis! Anunțul făcut de Rusia: Cine a condamnat România pentru asta?
Despărţire-șoc în showbiz! Părea cel mai sudat cuplu
Despărţire-șoc în showbiz! Părea cel mai sudat cuplu
Aventură la căldură! Like a Dragon Pirate Yakuza in Hawaii (Review)
Aventură la căldură! Like a Dragon Pirate Yakuza in Hawaii (Review)
România a pierdut un mare nume al scenei românești. A lăsat o mare moștenire. Rămâne veșnic în amintire
România a pierdut un mare nume al scenei românești. A lăsat o mare moștenire. Rămâne...
Închisoare pentru proprietarii care nu plătesc impozitul pe chirii
Închisoare pentru proprietarii care nu plătesc impozitul pe chirii
Horoscop RUNE cu numerologul Igor Vechersky. Trei zodii cu norocul cât carul în luna mai 2025
Horoscop RUNE cu numerologul Igor Vechersky. Trei zodii cu norocul cât carul în luna mai...
Ce a putut păţi, chiar de sărbători, milionarul român care primeşte trei pensii de la stat!
Ce a putut păţi, chiar de sărbători, milionarul român care primeşte trei pensii de la...
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de...
Cartea Electronică de Identitate, disponibilă în Capitală. Cum se face programarea și cât costă
Cartea Electronică de Identitate, disponibilă în Capitală. Cum se face programarea și cât costă
Destinația din România unde trebuie să ajungi măcar o dată în viață. E deosebită și adorată inclusiv de străini
Destinația din România unde trebuie să ajungi măcar o dată în viață. E deosebită și...
Zodiile care vor reuși în viață până la sfârșitul lunii mai. Racii au doar motive de bucurie
Zodiile care vor reuși în viață până la sfârșitul lunii mai. Racii au doar motive...
A știut ce urmează? Mesajul straniu trimis de Laura Stoica cu puțin timp înainte să își piardă viața: „N-am să mor săracă și urâtă”
A știut ce urmează? Mesajul straniu trimis de Laura Stoica cu puțin timp înainte să...
×